Angajările la stat, blocate de la 1 iulie, pentru a se putea mări salariile. Sindicatele se plâng 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Guvernul a anunțat blocarea angajărilor la stat pentru a se putea mări salariile de la 1 iulie. Sindicatele sunt însă nemulțumite de aceste blocări. 

 Suspendarea angajărilor în sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, deja confruntat cu lipsa de personal, va afecta pe termen mediu şi lung calitatea serviciilor oferite de instituţiile de forţă ale statului în lupta cu infracţionalitatea, atrage atenţia Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, anunţul liderilor coaliţiei de guvernare de a majora, cu 1 iulie 2022, salariile angajaţilor din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională cu un sfert din diferenţa rămasă restantă detensionează pe moment dialogul social dintre clasa politică şi reprezentanţii sindicatelor din poliţie şi din penitenciare.

În data de 23.05.2022, Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, şi Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, au anunţat simultan pe Facebook două măsuri politice cu impact asupra salariilor poliţiştilor, militarilor şi poliţiştilor de penitenciare. Liderii politici au decis ca, începând cu data de 1 iulie 2022, să: acorde un sfert din diferenţa de salariu în conformitate cu Legea salarizării unitare cuvenită salariaţilor din sistemul public şi să suspende angajărilor în sectorul bugetar, începând cu 1 iulie.

Sindicatele spun că rămân "atente"



"Sindicatele din poliţie şi din penitenciare rămân vigilente la măsurile anunţate de către Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu şi solicită celor doi lideri politici să aplice integral Legea salarizării unitare şi Legea pensiilor militare aşa cum au fost votate iniţial în Parlament, de aceleaşi partide politice care formează actuala alianţă de guvernare. Suspendarea angajărilor în sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, deja confruntat cu lipsa de personal, va afecta pe termen mediu şi lung calitatea serviciilor oferite de instituţiile de forţă ale statului în lupta cu infracţionalitatea. Deficitul acut de personal cu care se confruntă angajaţii din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională prejudiciază capacitatea acestor instituţii de a menţine ridicată performanţa poliţiştilor, militarilor şi poliţiştilor de penitenciare", avertizează FSANP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel