Decizia vine după apelul lansat de Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD și al Camerei Deputaților, care a cerut intervenția urgentă a autorităților în urma suspiciunilor că unii comercianți ar fi majorat prețurile înainte de o eventuală renunțare la această măsură.
Sorin Grindeanu a declarat luni că există indicii conform cărora prețurile unor produse de bază au crescut nejustificat, chiar dacă plafonarea adaosului comercial este încă în vigoare. Oficialul PSD a solicitat ANAF să acționeze imediat și să verifice situația la nivel național, pentru a proteja consumatorii și pentru a evita abuzurile comercianților.
„Solicitarea domnului președinte al Camerei Deputaților este una legitimă, este în conformitate cu prevederile legale. Vom demara controale, realizăm în prezent o analiză de risc împreună cu celelalte instituții competente și, pe baza acesteia, vom interveni acolo unde există suspiciuni de nereguli”, a declarat Adrian Nica, prezent la Palatul Parlamentului.
Se vrea un control la un numar mai mare de companii
Șeful ANAF a subliniat că astfel de verificări au mai fost realizate și în trecut, însă de această dată controalele vor viza un număr mai mare de companii, cu scopul de a identifica eventualele practici de creștere artificială a prețurilor.
Măsura plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost introdusă pentru a tempera inflația și pentru a proteja populația de scumpiri excesive, în special în rândul produselor esențiale precum pâinea, laptele, carnea, ouăle sau uleiul. Anunțul privind intensificarea controalelor vine într-un context sensibil, în care autoritățile discută posibilitatea de a renunța la această plafonare, ceea ce a stârnit temeri privind o nouă explozie a prețurilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News