StiriDiaspora Știri Român, angajat al unei primării din judeţul Vrancea,  închisă din cauza COVID-19, a murit

Român, angajat al unei primării din judeţul Vrancea,  închisă din cauza COVID-19, a murit

Un bărbat de 34 de ani, angajat la Primăria Panciu, din județul Vrancea, a murit la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, din cauza COVID-19. Acesta suferea și de alte afecțiuni.  

Ionuţ Bută, şeful Serviciului de Urbanism din cadrul Primăriei Panciu a murit la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” din Capitală. Iniţial, el fusese internat la Spitalul Judeţean din Vrancea, dar starea i s-a agravat, astfel că medicii au decis să-l transfere la unitatea din Bucureşti.

Primele informații arată că tânărul avea şi alte boli care s-au agravat din cauza infecţiei. Şeful Serviciului de Urbanism avea 34 de ani şi era finul primarului din Panciu, Iulian Nica. Edilul şef este cercetat într-un dosar penal de corupţie şi a fost plasat sub control judiciar, iar atribuţiile de serviciu i-au fost preluate viceprimarul Dumitru Huzum care s-a îmbolnăvit de COVID-19, transmite Mediafax.

De altfel, virusul a făcut ravagii în Primăria Panciu, unde a fost declarat focar. Activitatea instituţiei a fost oprită câteva zile, timp în care s-a făcut dezinfecţia clădirii şi a fost delegată o persoană care să conducă Primăria.

[citeste si]

Alte știri de interes