StiriDiaspora Știri Politică Primarii s-au supărat pe Bolojan. Grevă de avertisment în peste 1.300 de primării din țară

Primarii s-au supărat pe Bolojan. Grevă de avertisment în peste 1.300 de primării din țară

Funcționarii intră în grevă japoneză (Foto: Freepik)
Grevă de avertisment a primarilor.

Peste 1.300 de primării din ţară vor fi, marţi, în grevă de avertisment, între orele 10:00 şi 12:00, salariaţii din administraţia locală fiind nemulţumiţi de măsurile anunţate de Guvernul Bolojan.

"Greva este organizată de către Sindicatul Naţional SCOR, este rezultatul unui vot intern în structurile noastre şi, cu lipsa câtorva voturi, de abţinere, e unanimitate în a se organiza. Prin urmare, acţiunea se desfăşoară în toate primăriile în care avem organizaţii sindicale, 1.370 de primării. Ne aşteptăm că vor fi acţiuni de solidaritate şi în primării care nu sunt afiliate în sindicatul nostru", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România (SCOR), Dan Cârlan.

Acesta spune că acţiunea de protest vine în solidaritate cu demersurile pe care le vor face marţi primarii de comune din ţară. Asociaţia Comunelor din România va avea avea, marţi, la Palatul Parlamentului o întâlnire la care a anunţat că va participa şi premierul Ilie Bolojan.

"Greva pe care o declanşează sindicatul, nu primarii, este una de foarte mare actualitate şi necesitate. Şi noi, primarii, suntem de acord, susţinem fără doar şi poate. Două ore greva de avertisment coincide cu întâlnirea (...) cu noi, premierul Bolojan a confirmat participarea", a anunţat preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici.

Acesta susţine că nemulţumirile primarilor au ajuns la o cotă de nesuportat.

Alte știri de interes