Conducerea PNL a decis, luni, să nu susţină Guvernul Veştea şi i-a dat premierului desemnat termen ca până marţi dimineaţă să-şi depună mandatul.
"Vot pentru ca Adrian Vestea să îşi depună mandatul până mâine la ora 10:00. Pentru 39, 13 împotrivă , 3 abţineri", a anunţat deputatul PNL Robert Sighiartău într-o postare pe Facebook.
Tot Robert Sighiartău a arătat că au fost 41 de voturi împotriva Guvernului Veştea. Vot pentru ca grupurile parlamentare să nu susţină Guvernul Adrian Veştea: 41 pentru, 13 împotrivă, 2 abţineri, a spus acesta.
Biroul Politic Naţional al PNL s-a reunit luni pentru a lua o decizie în privinţa situaţiei create în urma nominalizării prim-vicepreşedintelui Adrian Veştea pentru funcţia de premier. Liberalii au decis să reconfirme hotărârea anterioară de a nu face parte dintr-un Guvern alături de PSD, cu 39 voturi 'pentru', 10 'împotrivă' şi 5 abţineri