StiriDiaspora Știri Orban: România a atras 2.7 miliarde euro în zece luni

Orban: România a atras 2.7 miliarde euro în zece luni

gov.ro
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat joi că în cele zece luni de când PNL se află la guvernare au fost absorbite aproape 2,7 miliarde de euro fonduri europene, comparativ cu 1,1 miliarde, atrase de guvernul anterior în decurs de zece luni.

"Deja am luat măsuri la care nu s-au gândit cei de dinaintea noastră. Noi deja am alocat fonduri pentru pregătirea proiectelor, deja avem o gândire foarte bine pusă la punct, astfel încât să nu treacă cinci ani de zile, cum a fost în perioada guvernării PSD, ca să începem să absorbim fondurile europene. M-am uitat cu mare atenţie pe date. În zece luni, de când suntem la guvernare, noi am absorbit peste 2,6 miliarde de euro - aproape 2,7 miliarde de euro în zece luni. Ca şi comparaţie, Guvernul PSD, până la momentul în care noi am preluat guvernarea, pe cele zece luni ale anului 2019, a avut o absorbţie de 1,1 miliarde. E o diferenţă. Noi trebuie să creştem viteza de absorbţie", a spus premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

El a lansat un apel la mobilizare, astfel încât ministerele să aducă într-o formă "semi-finită" atât Programul naţional de rezilienţă şi recuperare, cât şi structura programelor şi alocarea fondurilor europene în cadrul bugetului UE pe 2021-2027.

"Vă transmit un semnal de mobilizare. Sigur că noi ne-am mişcat repede. Deja pe Sure suntem cu temele făcute, pe Programul naţional de rezilienţă şi recuperare deja avem schiţa discutată, ordonanţă de urgenţă adoptată. În ce priveşte pregătirea acordului de parteneriat pentru bugetul UE, suntem cu temele făcute şi în curs de dezbatere. Vreau să fac apel către toate ministerele să mobilizaţi echipele de lucru, astfel încât să aducem la formă semi-finită atât Programul naţional de rezilienţă şi recuperare, cât şi structura programelor şi alocarea fondurilor europene în cadrul bugetului UE pe 2021-2027" a spus Orban, conform Agerpres.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes