StiriDiaspora Știri Internațional O româncă și o croată au dat zeci de spargeri în locuințe din Viena

O româncă și o croată au dat zeci de spargeri în locuințe din Viena

O româncă a fost arestată de polițiștii austrieci, fiind bănuită că a comis zeci de jafuri în locuințe din Viena. Ea avea și un complice, o cetățeancă croată.

Polițiștii austrici au arestat, în seara zilei de 24 februarie 2026, două femei, o croată în vârstă de 37 de ani și o româncă în vârstă de 45 de ani.

Acțiunea a fost întreprinsă de ofițeri din cadrul Biroului Poliției Criminale de Stat din Austria Inferioară, Unitatea de Investigare a Furturilor, în cooperare cu ofițeri din cadrul Biroului Poliției Criminale de Stat din Viena, Grupul Operativ pentru Infracțiuni Stradale.

Potrivit unui comunicat de presă al poliției din Austria Inferioară, ambele femei sunt acuzate de comiterea de spargeri în sectorul 10 al Vienei (Vander Nüllgasse, Schröttergasse, Inzersdorferstraße, Belgradplatz și Leebgasse) și în sectorul 12 al Vienei, în zona străzilor Schönbrunner Straße și Aichholzgasse, între 18 și 24 februarie 2026.

Cele două femei nu au lăsat urme evidente de efracție la ușile apartamentului.

În timpul unei percheziții la domiciliul celor două, oamenii legii au găsit mai multe bunuri suspectate a fi furate.

Autoritățile austriece fac un apel la cetățeni. Proprietarii obiectelor furate sunt rugate urgent să contacteze Biroul Poliției Criminale de Stat din Austria Inferioară, Unitatea de Investigare a Furturilor, la numărul de telefon 059133-30-3048.

Alte știri de interes