StiriDiaspora Politică Nicuşor Dan spune că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989

Nicuşor Dan spune că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989

sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea
Nicuşor Dan a declarat că Lucian Pahonțu, şeful SPP, nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989.

Preşedintele Nicuşor Dan respinge acuzaţiile prezentate în mass-media despre Lucian Pahonţu, menţionând că şeful SPP nu a participat la reprimarea manifestanţilor în timpul Revoluţiei din 1989 sau ulterior.

Atunci când a fost întrebat joi seara, într-o conferinţă de presă susţinută la Chişinău, despre o eventuală schimbare a şefilor serviciilor secrete, în contextul scandalului referitor la Lucian Pahonţu, şeful Serviciului de Protecţie şi Pază, Nicuşor Dan a precizat că "SPP nu e un serviciu secret".

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă preşedintele Dan a declarat că "reprimarea manifestaţiilor de la Revoluţie, respectiv de la Mineriadă, fiecare dintre ele reprezintă o pată în istoria României. Este regretabil că Parchetele nu au elucidat până în momentul ăsta, şi îmi doresc, dar sunt circumspect că vor reuşi să o facă, trecând aşa de mult timp de la acele evenimente", a declarat Nicuşor Dan.

În opinia sa, "orice persoană care a reprimat, participând la vreuna dintre aceste acţiuni, din punct de vedere moral nu are ce să caute într-o funcţie înaltă în statul român".

"Domnul Pahonţu nu e în această situaţie", a subliniat Nicuşor Dan.

"O evaluare a Serviciului am făcut-o, cumva, cu propriile simţuri. Mi se pare că serviciul acesta funcţionează. Din interacţiunea pe care am luat-o cu diverşi ofiţeri, în diferite situaţii, care se ocupă în special de paza mea, mi se pare că e un serviciu profesionist. Şi reacţiile serviciilor externe, cu care tangenţial m-am intersectat, sunt în aceeaşi direcţie. O evaluare managerială n-am făcut special pentru domnul Pahonţu, pentru că sunt multe, multe, multe alte restanţe mult mai importante: o strategie economică pe care nu o avem, alegerile anulate", a declarat Nicuşor Dan.

El a mai afirmat că articolul de presă care face referire la Pahonţu are un titlu care nu este justificat de conţinut. 

Alte știri de interes