StiriDiaspora Știri Politică Nicușor Dan, amenințat cu moartea. Chetă pe Facebook pentru a-l "asasina"

Nicușor Dan, amenințat cu moartea. Chetă pe Facebook pentru a-l "asasina"

Nicușor Dan la Palatul Cotroceni
E anchetă la Timișoara, după ce un bărbat a postat pe Facebook un mesaj care incită la violență împotriva președintelui României, Nicușor Dan.

Polițiștii din Timiș au deschis o anchetă după ce un bărbat a postat pe Facebook un mesaj care a atras atenția autorităților. Potrivit capturii de ecran publicată de paginadetimiș.ro, în mesajul său, bărbatul susține că strânge fonduri pentru a-l asasina pe președintele României, Nicușor Dan.

Autorul postării afirmă că „fiecare leu contează”.

Autoritățile s-au sesizat după ce, în secțiunea de comentarii, mai multe persoane și-au exprimat susținerea față de inițiativa autorului. 

Surse apropiate anchetei spun că polițiștii verifică acum identitatea persoanei care a publicat mesajul. Oamenii legii analizează dacă este real contul respectiv dar și contextul în care a fost făcută postarea.

Poliția tratează cu maximă seriozitate astfel de cazuri, întrucât mesajele care instigă la violență sau amenință siguranța unor persoane pot constitui infracțiuni grave, pedepsite de lege.

Alte știri de interes