StiriDiaspora › Politică › Luca Niculescu, reacție după un nou atac cu drone în Marea Neagră: "Vom continua să luăm toate măsurile necesare pentru a consolida securitatea"

Luca Niculescu, reacție după un nou atac cu drone în Marea Neagră: "Vom continua să luăm toate măsurile necesare pentru a consolida securitatea"

Luca Niculescu (Foto: profil Meta)
Luca Niculescu spune că România va continua să ia toate măsurile necesare pentru a consolida securitatea în Marea Neagră.

Premierul Luca Niculescu a anunţat că autorităţile române vor continua să ia toate măsurile necesare, împreună cu aliaţii noştri, pentru a consolida securitatea în Marea Neagră, argumentând că, încă odată, securitatea maritimă în Marea Neagră a fost ameninţată.

"Încă o dată, securitatea maritimă în Marea Neagră a fost ameninţată. Sâmbătă seară, pe 14 noiembrie, trei nave comerciale au fost lovite de drone în apropierea Deltei Dunării, în largul oraşului Sulina. Radarele Ministerului Apărării Naţionale din România au detectat, de asemenea, ţinte aeriene în zonă, determinând Forţele Aeriene Române să ridice de la sol aeronave de luptă, în două rânduri. Am rămas în contact permanent cu autorităţile competente, siguranţa marinarilor fiind prioritatea noastră absolută", a scris Luca Niculescu pe reţeaua X.

Potrivit premierului, aceste incidente sunt inacceptabile şi constituie o încălcare a dreptului internaţional.

"Ele reflectă deteriorarea situaţiei de securitate cauzată de războiul pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei. Vom continua să luăm toate măsurile necesare, împreună cu aliaţii noştri, pentru a consolida securitatea în Marea Neagră. Aceasta rămâne o prioritate cheie pentru Guvern, în strânsă cooperare cu partenerii noştri regionali şi cu NATO", a transmis premierul.

Două nave au fost lovite în apropiere de canalul Sulina

Două nave maritime aflate în Marea Neagră, în apropiere de canalul Sulina, au fost lovite de drone, în noaptea de sâmbătă spre duminică, incendiile izbucnite anterior fiind stinse de echipajele aflate pe vase, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale.

Cele două evenimente au avut loc pe fondul atacurilor cu drone ale Rusiei îndreptate împotriva Ucrainei, în timpul primei stări de alertă extremă transmisă printr-un mesaj RO-ALERT populaţiei din judeţul Tulcea, aceasta fiind înregistrată sâmbătă, între orele 20:51 şi 21:37.

"Prima navă, petrolierul Evia Petrol V, sub pavilion grec, a fost lovită, în jurul orei 21:10, de o dronă, la aproximativ 4 mile marine est-sud-est Sulina, incidentul fiind urmat de izbucnirea unui incendiu la bord. Ulterior, în jurul orei 21:45, vrachierul MARSOL, aflat la aproximativ 5 mile marine sud-est de Canalul Sulina, a fost, de asemenea, lovit de o dronă, provocând un incendiu la bord. În ambele cazuri, incendiile au fost stinse de echipajele navelor. Nu au fost înregistrate victime", a precizat MApN, potrivit Agerpres. 

Alte știri de interes