StiriDiaspora Știri Incendiu la Galați: zeci de persoane, evacuate

Incendiu la Galați: zeci de persoane, evacuate

Un incendiu a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din oraşul Galaţi. Pompierii au evacuat zeci de persoane. Trei persoane în vârstă au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar o femeie s-a intoxicat cu fum şi a fost găsită inconştientă în casă.

Incidentul s-a produs duminică noaptea și a izbucnit la un apartament de la parterul blocului, care a ars în întregime şi a produs un fum gros. Focul a fost stins de pompieri înainte să ajungă la celelalte apartamente.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de la ISU, Serviciul de Ambulanţă şi SMURD. Pompierii au evacuat 35 de persoane, mai multe dintre acestea deplasându-se cu greutate din cauza problemelor medicale. Trei vârstnici s-au intoxicat cu fum, au avut nevoie de îngrijiri medicale, dar au refuzat să fie transportaţi la spital. O femeie care s-a intoxicat cu fum, a fost găsită inconştientă în casă şi a fost dusă la spital.

„Pompierii au fost solicitaţi la un incendiu de apartament pe bld. Victor Papilian, blocul I2. S-au deplasat două autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD şi o descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi, împreună cu o ambulanţă SAJ. Incendiul care a distrus apartamentul de la parter a răspândit fum dens în tot blocul, astfel încât pompierii au mers la fiecare apartament pentru a anunţa persoanele. O femei surprinsă de fumul de pe casa scării a fost găsită inconştientă în casă. Cele 3 persoane vârstnice care au necesitat primul-ajutor din cauza intoxicării cu fum, nu au solicitat transportul la spital. După evacuarea completă a fumului, locatarii se vor întoarce în locuinţe”, au anunţat reprezentanţii ISU Galaţi.

Pompierii au stabilit că, probabil, focul a pornit de la o lumânare aprinsă. Aceasta ar fi fost lăsată aprinsă în timpul nopţii de un tânăr care locuieşte în apartamentul distrus de incendiu, informează Mediafax.

[citeste si]

Alte știri de interes