Ioan Cobâlă, care a fost şi cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, a decedat în spital unde a fost internat în urma unui stop cardio-respirator suferit în noaptea de sâmbătă spre duminică, transmite Agerpres.
"Regretăm nespus, ne simţim singuri şi debusolaţi. Noi pierdem un reper, un mentor, un prieten, un om cu har şi dar, care a slujit până în ultima clipă a vieţii cultură tradiţională românească cu dăruire deplină, muncă până la epuizare şi sacrificii nenumărate. Fiecare dintre noi îi suntem veşnic îndatoraţi pentru că, dincolo de relaţia profesională, ne-a fost ca un tată, sfătuindu-ne, ajutându-ne, înţelegându-ne nevoile profesionale şi personale", a transmis Orchestra "Rapsozii Botoşanilor".
Potrivit reprezentanţilor instituţiei pe care a condus-o peste 35 de ani, "maestrul Ioan Cobâlă a făcut din Orchestra Rapsozii Botoşanilor o şcoală de folclor, formând din tineri talentaţi, profesionişti veritabili".
"Şi-a dedicat viaţa nouă, întregii orchestre şi folclorului românesc. Maestre, veţi continua să existaţi în sufletele, amintirile şi cântecele pe care ni le-aţi lăsat moştenire! Suntem datori să ducem mai departe proiectul vieţii dumneavoastră şi o vom face necontenit!", se mai arată în mesajul Orchestrei de Muzică Populară "Rapsozii Botoşanilor".
StiriDiaspora
›
Cultura si Traditii
›
Fostul dirijor al Orchestrei de Muzică Populară "Rapsozii Botoşanilor", maestrul Ioan Cobâlă, s-a stins din viaţă
Fostul dirijor al Orchestrei de Muzică Populară "Rapsozii Botoşanilor", maestrul Ioan Cobâlă, s-a stins din viaţă
Fostul dirijor al Orchestrei de Muzică Populară "Rapsozii Botoşanilor", maestrul Ioan Cobâlă, s-a stins din viaţă, vineri, la vârsta de 74 de ani, a anunţat, pe contul său de Facebook, Orchestra "Rapsozii Botoşanilor".
Alte știri de interes
-
09 Aprilie 2026
-
Ana Blandiana a încheiat „Luna Literaturii Române la Roma”
02 Aprilie 2026 -
-
Premiile Oscar, doar pe YouTube, începând cu 2029
31 Decembrie 2025 -
Vrei să vizitezi Muzeul Luvru, plătești mai mult
31 Decembrie 2025 -
Concert de colinde româneşti în centrul Romei
10 Decembrie 2025 -
-
Richard Chamberlain a murit la 90 de ani
30 Martie 2025 -
Tragedie la Hollywood: Gene Hackman gasit mort alături de soție
27 Februarie 2025 -
Elveția va reduce finanțarea pentru evenimente culturale din 2029
26 Februarie 2025 -
Veneția dublează taxa de intrare pentru turiști
11 Februarie 2025 -
Franța: Luvru intră în renovări pentru 10 ani
30 Ianuarie 2025 -
"Magie de Iarnă". Artiștii români își expun picturile la Asti, Italia
13 Decembrie 2024 -
Al cincilea film Matrix, este pe drum
28 Aprilie 2024