StiriDiaspora Știri Internațional Focar de meningită în Marea Britanie: Numărul total de cazuri a ajuns la 34

Focar de meningită în Marea Britanie: Numărul total de cazuri a ajuns la 34

Spital din Marea Britanie (Foto: Freepik)
Cazurile de meningită în Regatul Unit au crescut la 34 de la 29 raportate anterior; studenţii stau la coadă pentu a fi vaccinaţi.

Numărul cazurilor de meningită legate de focarul epidemic din comitatul Kent, Anglia, a crescut la 34 de la 29 raportate anterior, iar pentru a treia zi consecutiv, sute de studenţi stau la coadă pentru a fi vaccinaţi, informează sâmbătă DPA şi PA Media.

Circa 23 de cazuri au fost confirmate, iar alte 11 cazuri sunt în continuare investigate, a precizat Agenţia de securitate sanitară a Regatului Unit (UKHSA) într-un raport publicat sâmbătă dimineaţă.

Cel mai recent bilanţ a fost comunicat în contextul în care peste 400 de persoane, studenţi şi alte persoane eligibile, stăteau la coadă în faţa clinicii din campusul Universităţii din Kent pentru a fi vaccinaţi contra meningitei la începutul weekendului.

Potrivit Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) din Kent şi Medway au fost administrate 5.794 de vaccinuri, iar 11.010 doze de antibiotic au fost distribuite în Kent începând de vineri seară.

În prezent, şase clinici de pe teritoriul comitatului oferă antibiotice şi vaccinuri persoanelor eligibile.

Două persoane au murit în urma acestui focar: o elevă de 18 ani, Juliette Kenny, descrisă de familia ei ca fiind în formă, sănătoasă şi puternică înaintea decesului şi un student de la Universitatea din Kent. 

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes