Bolojan a mai spus că electoratul nu vrea să voteze "clone", ci persoane cu valori şi caracter. Potrivit acestuia, opoziţia este de preferat unei guvernări care nu rezolvă probleme reale.
"Mai bine stai în opoziţie, te reconectezi cu oamenii. Se reface partidul, în aşa fel încât atunci când vii în guvernare, când ajungi din nou în faţa oamenilor, să poţi să stai cu fruntea sus şi să recâştigi încrederea, oferind oamenilor care vor să spere în mai bine, în ţara noastră, o variantă de vot pentru modernizarea României. Foarte mulţi oameni din PSD provin din nişte zone unde s-au obişnuit cu mici feude. Deci au mentalitate de feudali. Ei nu au nevoie de parteneri. Ei au nevoie de vasali. Într-o lume politică şi într-o ţară pe care ne-o dorim respectuoasă, civilizată, dacă vrei să te respecte cineva, trebuie să acorzi respect, trebuie să oferi încredere", a spus el, la B1 Tv.
PNL a învăţat din greşelile anterioare, iar cea mai mare parte a liberalilor a înţeles că "a fi demn este o necesitate", a adăugat Bolojan.
"Unul dintre calculele care au fost făcute de PSD, în afară de dărâmarea Guvernului, de încercarea de a bloca reformele şi eliminarea risipei, a fost un calcul de tip politic, în care şi-au dorit ca PNL să fie unul dintre partidele subordonate. Asta - că ne place, că nu ne place - s-a întâmplat în anumite perioade. Dar PNL a învăţat din aceste greşeli. Ceea ce s-a întâmplat în această perioadă arată cât se poate de clar că cea mai mare parte din colegii noştri au înţeles că a fi demn este o necesitate, dacă vrei ca oamenii să te respecte, să aibă încredere în tine", a precizat Ilie Bolojan.
Relaţia dintre PNL și USR este una de colaborare şi respect
Potrivit acestuia, PNL şi USR au constatat că, dacă lucrează împreună, pot să reprezintă "un contrabalans parlamentar" la PSD. Relaţia dintre cele două partide este una de colaborare şi respect, a afirmat Bolojan, subliniind totodată că este vorba despre partide diferite.
"PNL nu va fi o clonă a USR şi nici USR o clonă a PNL. PNL are valorile lui, valori liberal-conservatoare, care ţin de tradiţiile noastre, vocaţia noastră de europeni, de valorile noastre economice, de libertăţi, de ordine, de familii, de comunităţi şi aşa mai departe. Aceste valori sunt cele pe care partidul se bazează şi vocaţia partidului. (...) USR are un profil diferit. Reprezintă uneori categorii de votanţi diferite. Dar cred că cele două partide ţin totuşi de direcţii convergente pentru România modernă. Şi cred că trebuie să colaborăm toţi cei care ne dorim o ţară mai bună", a arătat el.
În opinia liderului PNL, alegerile anticipate reprezintă probabil "una dintre ultimele ipoteze" de lucru.
"Cel puţin în momentul de faţă, nu pare că ajungem într-o astfel de situaţie. (...) PNL nu fuge de o astfel de ipoteză", a mai spus el.