StiriDiaspora Știri Accident în LANȚ în Arad: Doi copii răniți, după ce o șoferiță nu a acordat prioritate

Accident în LANȚ în Arad: Doi copii răniți, după ce o șoferiță nu a acordat prioritate

Cinci mașini au fost implicate într-un accident produs marți în localitatea Seleuș, județul Arad. O femeie aflată la volan nu a acordat prioritate și a intrat într-o autoutilitară, care a derapat lovind alte trei mașini parcate în fața primăriei din localitate. 

Potrivit IPJ Arad, o femeie de 36 de ani, aflată la volan, nu a respectat semnificația indicatorului „oprire”, a pătruns într-o intersecție, unde s-a lovit de o autoutilitară cu remorcă. În urma impactului, aceasta a derapat și a lovit alte trei mașini parcate în fața primăriei localității Seleuș.

Accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a femeii și a doi copii minori, de 5 și 3 ani, pasageri pe bancheta din spate în autoturism.

Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă în acest caz cercetările pentru vătămare corporală din culpă, transmite Mediafax.

[citeste si]

Alte știri de interes