Amenințarea tulburătoare a talibanilor pentru afganii translatori ai trupelor NATO: „O să vă omorâm pe toți”

Loredana Iriciuc |
Data publicării:

Afganii care au lucrat ca translatori pentru trupele NATO sau trupele americane se tem că vor fi omorâți de talibani, după ce toate trupele străine din Afganistan se vor retrage.

Aceștia au primit amenințări directe cu moartea din partea talibanilor: "O să vă omorâm pe toți, băieți".

În jur de 300.000 de civili afgani au lucrat pentru forțele armate ale SUA ori ale Alianței Nord-Atlantice în ultimii 20 de ani de prezenţă militară NATO în această țară. Dintre aceștia, mii de translatori se tem acum că vor fi abandonați, iar acum încearcă să obțină viză pentru Statele Unite.

Persoanele care au colaborat cu trupele NATO au o soartă incertă. Temerile lor sunt întemeiate, ținând cont că talibanii au lansat deja o ofensivă majoră în Afganistan la începutul acestei luni.

Mai mult decât atât, progresele făcute în ultimii ani în Afganistan cu privire la drepturile omului și ale femeilor ar putea fi anulate dacă talibanii vor prelua din nou puterea.

Civilii afgani care au lucrat ca translatori pentru NATO pot beneficia de o „viză specială de imigrant”. Aceasta face parte dintr-un program special creat în anul 2009, asemănător cu un program creat anterior în Irak.

 

Mii de transaltori afgani vor să obțină viză pentru SUA

 

Un translator afgan, tată a șase copii, a declarat că nu se simt în siguranță acolo, acesta fiind și motivul pentru care mii de translatori vor să obțină viza pentru SUA.

„Talibanii strigă acum după noi şi ne spun: Fraţii voştri (americani) vor pleca în curând, iar apoi o să vă omorâm pe toţi, băieţi”, a povestit unul dintre translatori.

„Nu ne simţim în siguranţă”, a mai spus acesta, potrivit Antena 3.

Statele Unite ale Americii au anunțat că sunt dispuse să îi ajute pe civilii și translatorii afgani, care și-au pus de multe ori viața în pericol, potrivit Digi24.

Congresul SUA a adăugat un număr suplimentar de 4.000 de vize, în decembrie 2020.

Numărul total al afganilor și rudelor acestora care pot emigra în Statele unite a ajuns la 26.500.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel