Alertă la Galați: spații de carantină pentru suspecții de coronavirus, organizate într-un liceu

Liviu Ludovic |
Data publicării:

Într-un liceu din oraș au fost organizate spații de carantină pentru persoanele care se întorc din China și au intrat în contact cu persoane bolnave. Este vorba despre câteva camere din căminul unei școli care vor fi folosite de persoanele indicate de autoritățile medicale. 

Prefectura Galați, Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică Galați au decis să amenajeze un spațiu de carantină pentru persoanele care ajung la Galați venind din China. În total sunt cinci camere cu 20 de paturi care au toate condițiile, inclusiv acces la un cabinet medical, dintr-un liceu din orașul Galați.

„Ca urmare a solicitării primite de la Direcția de Sănătate Publică Galați, cu privire la identificarea unor spații în care să poată fi asigurată carantinarea persoanelor care se întorc din zonele afectate de infecția cu noul Coronavirus (persoane ce au intrat în contact cu pacienți infectați cu Coronavirus -2019-nCoV), Instituția Prefectului Galați în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Galați, a făcut demersuri pentru a găsi un spațiu care să corespundă normelor de igienă (apă potabilă, căldură, grupuri sanitare, curent electric) și a propus următoarea locație: Liceul Tehnologic General de Marină Nicolae Dumitrescu Maican Galați – 5 camere cu un număr de 20 de paturi (un izolator cu 6 paturi și baie proprie, o cameră cu 3 paturi și baie proprie, o cameră cu 2 paturi și baie proprie, o cameră cu 5 paturi, fără baie proprie) și un cabinet medical", a anunțat Prefectura Galați, într-un comunicat de presă citat de Mediafax.

Potrivit datelor oficiale, de la apariția coronavirusului, în orașul Galați au venit, din China, 17 persoane.

Nici una nu a prezentat simptomele virusului, dar la recomandarea Direcției de Sănătate Publică, acestea au fost izolate la domiciliu. Începând de miercuri, cinci persoane au ieșit din perioada de carantină.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel