Alertă în România. Băiatul cu coronavirus a fost la școală

Liviu Ludovic |
Data actualizării: | Data publicării:

Băiatul de 16 ani care a fost confirmat cu noul coronavirus a fost la școală, fix cu o zi înainte de aflarea rezultatului testelor.

Tânărul în vârstă de 16 ani din Timișoara care a fost depistat pozitiv la infecția cu COVID-19 a fost la școală. Băiatul a intrat în contact cu unchiul său, confirmat și el cu coronavirus, chiar în ziua în care s-au aflat rezultatele.

Direcția de Sănătate Publică Timiș a anunțat că toți colegii de clasă ai tânărului de 16 ani, ale cărui teste au ieșit pozitive pentru coronavirus, vor fi izolați la domiciliu, iar cursurile clasei vor fi suspendate.

Decizia de suspendare a cursurilor pentru clasa în care a învățat băiatul confirmat cu noul coronavirus a fost luată de Direcția de Sănătate Publică Timiș și de Inspectoratul Județean Școlar.

„Având în vedere faptul că pacientul este elev în clasa a IX a, de comun acord cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş și directorul şcolii, s-a luat decizia de sistare a cursurilor pentru elevii clasei, până la noi dispoziţii. Toți elevii clasei respective se află izolați la domiciliu sub monitorizarea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Timiș", se arată într-un comunicat al DSP Timiș, citat de Mediafax.

Reprezentanții instituției anunță că au indentificat persoanele cu care tânărul a intrat în contact, de la care vor fi recoltate, joi, probe.

Potrivit DSP Timiș, în județ sunt 538 de persoane izolate și monitorizate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel