Alertă în Bulgaria. Atenționare meteo pentru turiștii români

aglomeratie-autostrada-soarelui-masini-trafic
Restricții de circulație pe Autostrada Soarelui: Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde până marți sunt în vigoare Coduri roşu și portocaliu de caniculă.

 Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria că Institutul de Meteorologie și Hidrologie bulgar a emis coduri de caniculă pentru perioada 2-3 august.

Cod roșu a fost emis pentru regiunile Blagoevgrad, Pazardjik, Plovdiv, Stara Zagora, Haskovo, Yambol, Pleven, Veliko Târnovo și Ruse, unde temperaturile vor înregistra valori de peste 41 grade Celsius.

Cod portocaliu în Bulgaria. Temperaturi de până la 41 de grade

Cod portocaliu există în regiunile Vidin, Montana, Vrața, Sofia, Sofia-regiune, Pernik, Kjustendil, Loveci, Gabrovo, Sliven, Smolian, Kârdjali, Târgoviște, Razgrad, Silistra, Șumen, Dobrici, Varna și Burgas, unde temperaturile vor înregistra valori de 38 – 41 grade Celsius.

Informații suplimentare pot fi accesate astfel: pentru starea vremii, pe site-ul www.weather.bg; cu privire la regimul vamal, pe site-ul www.mae.ro/travel-conditions/3677 (Condiții de călătorie în Bulgaria, titlul Reglementări vamale) și pe site-ul Agenției „Vămi" din Bulgaria: www.customs.bg; cu privire la e-vigneta și sistemul e-TOLL, pe site-ul www.bgtoll.bg; cu privire la situația circulației prin punctele de trecere a frontierei bulgare, pe site-ul www.mvr.bg; cu privire la starea actuală a drumurilor, pe aplicația gratuită LIMA www.lima.api.bg de pe pagina de Internet a Agenției „Infrastructura Rutieră" – www.api.bg și la numărul de telefon 070013020, accesibil în regim non-stop.

Cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet www.mae.ro/node/51904, http://sofia.mae.ro, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță" (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes
x close