Alegeri locale. Orban: În următorii şapte ani, România va avea oportunităţi fără precedent în istoria sa

Liviu Ludovic / 13 sep 2020, 12:35 Salveaza PDF Comentarii
gov.ro
gov.ro

România va avea, în următorii şapte ani, oportunităţi fără precedent în istoria sa, urmând să beneficieze de fonduri importante de dezvoltare, a declarat duminică premierul Ludovic Orban. 

"În următorii şapte ani, România va avea nişte oportunităţi pe care nu le-a avut în istorie. În primul rând, este vorba de poziţionare geopolitică pe care o are România, care va genera în următoarea perioadă un centru de interes şi va putea să creeze extrem de mare dinamică, atât politică, cât şi economică în România. În al doilea rând, vom beneficia de resurse financiare aşa cum nu am mai beneficiat până acum, aici nu-i vorba numai de 80 de miliarde pe bugetul UE 2021-2027 şi de programul de rezilienţă şi recuperare, vom avea şi alte finanţări directe din bugetul Uniunii Europene, de asemenea vom avea finanţări pentru măsurile active în sprijinul angajaţilor şi angajatorilor prin programul SURE, o sumă care a fost alocată României de 4,99 miliarde care se adaugă la cele 80 de miliarde. De asemenea, vom beneficia de o finanţare extrem de serioasă din partea partenerilor financiari internaţionali, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare cu care avem relaţii excepţionale şi care au ca obiectiv să investească în România sume pe care prefer să le anunţe ei, nu noi, Banca Europeană pentru Investiţii care, de asemenea, manifestă un interes deosebit pentru România, Banca Mondială şi alţi finanţatori internaţionali", a spus Ludovic Orban, într-un discurs ţinut cu prilejul prezentării programelor electorale ale candidaţilor PNL la Consiliul Judeţean şi Primăria Călăraşi.

Acesta a menţionat că există un interes crescut din partea investitorilor de a veni în România.

"Pot să vă spun că există un interes în creştere faţă de România în rândul investitorilor străini. Zeci de companii studiază posibilitatea de a investi în România. Hai să fim cinstiţi, dezvoltarea economică presupune investiţii, investiţii publice, investiţii private. Sigur că şi noi trebuie să fim la înălţime. În următorii opt până la 10 ani noi trebuie să avem cea mai modernă infrastructură, atât infrastructură de transport, cât şi infrastructură energetică, de comunicaţii, infrastructuri de sănătate, infrastructura educaţională din toată Europa Centrală şi de Est. Putem face lucrul acesta şi depinde de fiecare dintre noi să facem lucrul acesta", a concluzionat premierul Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

[citeste si]

Get it on App Store Get it on Google Play


  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

  TOP STIRI CELE MAI

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

nxt.23
YesMy