AIEA a verificat existența armelor în centralele nucleare din Ucraina. Anunțul făcut 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică au verificat existența armelor în centralele nucleare din Ucraina. 

Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA) nu au găsit echipamente militare în centralele nucleare din Ucraina, a declarat marţi în Parlamentul European directorul agenţiei, Rafael Grossi, citat de Reuters.

El a dezminţit astfel acuzaţia adusă luni de serviciul de informaţii externe al Rusiei, care a susţinut că ucrainenii ascund în centralele respective arme de provenienţă occidentală.

Zelenski dezmințea acuzațiile Rusiei



Kievul respinsese deja printr-un oficial de rang înalt afirmaţia Moscovei.

Grossi a arătat că AIEA a stabilit o prezenţă permanentă în toate centralele atomice ucrainene. El a anunţat totodată că a ordonat marţi inspecţii pentru identificarea unor eventuale arme în interiorul acestor obiective, iar "rezultatul acestor inspecţii a fost negativ".

Directorul a reamintit că este pentru a doua oară când agenţia a fost în măsură să dovedească falsitatea unor acuzaţii privind ilegalităţi şi pericole în centralele nucleare din Ucraina. Primele afirmaţii de acest gen se refereau la crearea unei "bombe murdare", un tip de armă care răspândeşte materiale radioactive cu ajutorul unei explozii convenţionale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel