Potrivit lui Năsui, în ARICE s-ar regăsi o structură moștenită și transformată a rețelei de așa-ziși „specialiști în comerț exterior”, oameni care, în realitate, nu aduc nicio contribuție reală la economia românească, dar care beneficiază de remunerații uriașe, pensii speciale și o serie de privilegii greu de justificat într-un stat care se confruntă cu probleme majore de eficiență și sustenabilitate fiscală.
„Salariile începeau de la 6.000 de euro pe lună, dar puteau ajunge și la 12.000. Pe lângă aceste sume, aveau o pleiadă de beneficii și, desigur, pensii speciale. Vorbim de un sistem întreținut artificial pentru a răsplăti loialități politice și relații de rudenie cu influență în statul român”, susține Năsui.
O structură construită pe clientelism politic
Fostul ministru atrage atenția că în componența acestei rețele se regăsesc personaje conectate la oameni cu putere: foste consiliere ale miniștrilor economiei, fini și nași de politicieni, foști subprefecți sau soțiile unor figuri influente din instituții de reglementare. Toți aceștia au fost numiți în posturi care presupun, teoretic, promovarea intereselor comerciale ale României în străinătate.
„Adevărul este că firmele private serioase, care chiar fac export, nu i-au văzut niciodată, nu știu cine sunt. Sunt complet irelevanți în peisajul comerțului exterior real. Practic, sunt niște funcționari de lux plimbați prin lume pe banii contribuabilului român”, a punctat Claudiu Năsui.
Agenția a ajuns să cheltuiască în 2023 nu mai puțin de 131 de milioane de lei. Pentru 2024, are prevăzut un buget de 94 de milioane de lei, la care se adaugă credite de angajament în valoare de 177 de milioane. Toate acestea, în condițiile în care eficiența instituției este cel puțin discutabilă, iar impactul asupra economiei rămâne greu de cuantificat.
Năsui: „Agenția a fost creată pentru a-mi anula reformele”
Paradoxal, spune Năsui, înființarea ARICE vine ca un răspuns la încercările sale, din perioada în care a condus Ministerul Economiei, de a desființa sau măcar reforma această rețea de funcționari privilegiați.
„În cele 8 luni cât am fost ministru, am încercat să tai din această rețea. Nu aveam pârghii legale să-i dau afară, dar puteam cere rapoarte de activitate și, mai ales, să nu le prelungesc detașările în capitalele lumii. Am reușit, printr-o ordonanță de urgență, să desființez 40 de posturi din turism din totalul de 90 și ceva. Am blocat și peste 30 de prelungiri. A fost un început.”
După plecarea sa din minister, noii responsabili politici ar fi reinstalat întreaga rețea, oferindu-i chiar un cadru legal mai solid și o protecție sporită. Astfel a luat naștere ARICE, instituție aflată sub autoritatea directă a prim-ministrului, o mișcare care, în opinia lui Năsui, a avut drept scop protejarea acestor funcții de orice viitoare tentativă de reformă.
„Acum, doar primul ministru are puterea legală să intervină. Dar cât de realist e ca premierul să se ocupe personal de o agenție? Evident că nu o va face. Așa că rețeaua e la adăpost, cu salarii uriașe, pensii speciale și zero eficiență economică reală.”
O problemă sistemică, nu un caz izolat
Fostul ministru atrage atenția că problema nu este una punctuală. ARICE este doar un exemplu emblematic al felului în care statul român a fost populat, în ultimele decenii, de structuri artificiale, create special pentru a oferi sinecuri bine remunerate anumitor persoane. Multe dintre acestea funcționează sub denumiri pompoase, dar fără obiective clare sau măsurabile, cu bugete impresionante și cu angajați despre care publicul larg nu a auzit niciodată.
„România nu are doar o problemă cu ARICE. România are o problemă cu toate aceste agenții și instituții create din pix în parlament sau prin hotărâri de guvern, doar pentru a satisface niște interese. Statul a devenit, în esență, un mecanism de distribuție de privilegii, nu un furnizor de servicii publice reale.”
Năsui propune o reevaluare drastică a aparatului birocratic, cu o listă clară a agențiilor și instituțiilor care nu aduc nicio valoare adăugată și care, în loc să deservească cetățeanul, parazitează bugetul public. În viziunea sa, un guvern cu adevărat reformator ar trebui să înceapă prin a desființa astfel de structuri și să reducă masiv cheltuielile inutile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News