Afacerist din Braşov, condamnat definitiv la 6 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene: peste 3 milioane de euro prejudiciu

Nicoleta Nicolau / 04 apr, 10:04

Omul de afaceri Florin Macovei din Braşov a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la şase ani închisoare într-un dosar de corupţie şi obţinerea frauduloasă de fonduri europene în valoare de 3 milioane de euro.

În acest dosar au fost implicaţi şi doi angajaţi ai Ministerului Agriculturii acuzaţi că au primit mită de la Florin Macovei, respectiv Viorel Brezeanu (însărcinat cu efectuarea controalelor din cadrul Ministerului Agriculturii - Direcţia Generală Control şi Antifraudă) şi Gabriel Potcovaru (angajat în cadrul Oficiului Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Braşov), care primiseră la instanţa de fond (Tribunalul Bucureşti) 8 ani, respectiv 5 ani închisoare cu executare pentru luare de mită.

La judecarea apelului, cei doi angajaţi din Ministerul Agriculturii au scăpat de închisoare, Viorel Brezeanu a fost achitat, iar Gabriel Potcovaru a primit 3 ani cu suspendare, după ce Curtea de Apel Bucureşti a anulat toate interceptările realizare de SRI în dosar, judecătorii invocând o decizie a Curţii Constituţionale.

Pe latură civilă, CAB a menţinut decizia instanţei de fond prin care două firme deţinute de Florin Macovei - SC Andrasel Spaco 2011 SRL şi SC Casiopeia Spaco SRL - trebuie să plătească amenzi de 290.000 lei, respectiv 240.000 lei, iar omul de afaceri să achite 6,6 milioane lei Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Iniţial, în acest dosar a fost trimis în judecată un alt om de afaceri din Braşov - Gheorghe Dudu, însă acesta a fost judecat separat şi condamnat definitiv în martie 2017 la 2 ani şi 5 luni închisoare cu suspendare, pentru dare de mită şi fraude cu fonduri europene.

Afacerist din Braşov, condamnat definitiv la 6 ani închisoare pentru fraude cu fonduri europene

 


Conform DNA, în perioada 2011 - 2014, Gheorghe Dudu şi Florin Macovei, oameni de afaceri din judeţul Braşov, au urmărit obţinerea de finanţare comunitară nerambursabilă prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), cu depăşirea plafoanelor legale maxime. Procurorii susţin că cei doi sunt prieteni foarte apropiaţi, astfel că au folosit acelaşi plan infracţional.

În acest program se prevede că, în cadrul măsurii "Modernizarea exploataţiilor agricole", în sectorul zootehnic valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu va depăşi 2.000.000 de euro, iar ponderea sprijinului nerambursabil va fi de 40% (maximum 800.000 de euro).

Aceste limitări au avut în vedere dezvoltarea pe orizontală a agriculturii prin ajutorul dat cât mai multor beneficiari, cu evitarea concentrării de fonduri în favoarea doar a câtorva aplicanţi.

În acelaşi timp, prin Regulamentul Comisiei Europene nr. 65/2011 (document cu aplicabilitate directă în statele membre) se prevede că nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Peste 3 milioane de euro prejudiciu

 


Pentru a eluda aceste prevederi şi pentru a beneficia de fonduri nerambursabile în valoare mai mare decât plafonul legal (adică de aproape dublu faţă de valoarea maximă de 800.000 de euro), cei doi oameni de afaceri au folosit societăţi comerciale pe care le controlau prin faptul că în cadrul acestora aveau calitatea de administrator şi de reprezentant, iar asociaţi erau diverse persoane interpuse, membri ai familiilor celor doi.

Folosindu-se de aceste societăţi, cei doi au divizat artificial proiectele lor de afaceri şi au formulat câte o cerere de finanţare în numele fiecărei societăţi, pentru a se situa, formal, sub plafonul impus de PNDR.

De asemenea, pentru a stabili aceste bugete estimative pentru cele patru societăţi, Gheorghe Dudu şi Florin Macovei au folosit o serie de oferte falsificate, provenite de la aceiaşi producători/ furnizori. În aceste oferte preţurile au fost stabilite în aşa fel încât valoarea totală a cheltuielilor eligibile astfel rezultată să se situeze cât mai aproape de limita maximă şi să permită o valoare cât mai mare a fondurilor nerambursabile accesate (de aproape 800.000 de euro în fiecare caz).

Întrucât, potrivit PNDR şi Ghidului solicitantului, beneficiarii proiectelor sunt obligaţi să asigure cofinanţarea, cei doi oameni de afaceri au depus extrase de cont emise de unităţi bancare din care rezultă că au împrumutat cele patru societăţi (fiecare om de afaceri pentru societăţile controlate de el) cu sumele corespunzătoare. În realitate, din datele existente în cauză a rezultat că aceste documente nu sunt corespunzătoare adevărului, întrucât aceeaşi sumă de bani a fost depusă consecutiv în numele fiecărei societăţi comerciale, la cele două unităţi bancare, suma staţionând în acel cont doar până la primirea extrasului de cont necesar dovedirii disponibilului, după care era retrasă şi virată în numele altei societăţi.

Ulterior, după încheierea contractelor de finanţare, în faza de implementare a proiectelor, Gheorghe Dudu şi Florin Macovei au beneficiat de ajutorul acordat de Viorel Brezeanu şi Gabriel Potcovaru, persoane însărcinate cu efectuarea controalelor din MADR - DGCA şi, respectiv, din OJPDRP Braşov.

Acest ajutor a avut la bază relaţia de prietenie existentă între cei doi oameni de afaceri şi reprezentanţii organelor de control, precum şi diverse avantaje materiale obţinute de aceştia din urmă. În consecinţă, la controalele efectuate de cei doi funcţionari nu au fost evidenţiate nici elementele din care rezultă divizarea artificială a proiectelor de afaceri şi nici suspiciunile de fals privind documentele folosite pentru accesarea fondurilor europene.

Ajutorul dat de Viorel Brezeanu celor doi oameni de afaceri a constat în furnizarea de informaţii în legătură cu stadiul cererilor formulate de cei doi şi "consultanţă" cu privire la neregulile existente în cadrul proiectelor celor doi şi cu privire la modul în care aceste nereguli puteau fi acoperite.

În schimbul acestui ajutor, Gheorghe Dudu şi Florin Macovei i-au asigurat cazare în perioada deplasărilor lui Brezeanu în zona Braşovului, i-au dat produse alimentare şi sume de bani.

Totodată, ajutorul dat de Gabriel Potcovaru celor doi oameni de afaceri a constat în neevidenţierea condiţiilor artificiale de eligibilitate pentru două proiecte. De asemenea, acesta din urmă le-a mai oferit celor doi inculpaţi consultanţă şi informaţii referitoare la controalele ce urmau a fi efectuate şi la stadiul cererilor de plată formulate. În schimb, Gabriel Potcovaru a fost recompensat de Gheorghe Dudu cu suma de 300 de euro şi produse alimentare.

Conform DNA, oamenii de afaceri Gheorghe Dudu şi Florin Macovei au obţinut fonduri nerambursabile în valoare de 12.800.344 lei (aproximativ 3.000.000 euro).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News


Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.1.0