Aducerea în țară a condamnaților români mănâncă zeci de milioane de lei anual; 17 fugari au fost aduși în țară doar în ultima săptămână

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Alina Gorghiu
Alina Gorghiu

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit despre fenomenul fugarilor. Anul trecut, în 2023, statul român a cheltuit peste 10 milioane de lei ca să aducem în ţară persoanele urmărite internaţional, a spus ministrul. 

Fugarii reprezintă o moștenire dificilă, cu care nu ne mândrim, dar pe care va trebui să o gestionăm, afirmă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Potrivit declarațiilor sale, în anul 2023, statul român a alocat peste 10 milioane de lei pentru a aduce în țară persoanele urmărite la nivel internațional.

"17 fugari au fost aduși în țară în ultima săptămână.

Pentru aducerea în țară a unui fugar, statul cumpără 3 bilete de avion. La care se adaugă costurile diurnei și ale cazării ofițerilor de poliție implicați în preluarea persoanei căutate.

Ce sumă a suportat statul român în această săptămână?

Ar putea fi textul unei probleme simple de matematică. Însă este realitatea.

În 2021, statul a cheltuit peste 9,4 milioane de lei pentru aducerea în țară a fugarilor. În 2022, peste 8,6 milioane de lei. Anul trecut suma a urcat la peste 10 milioane de lei. Dar anul acesta vom avea o lege, potrivit căreia fugarul plătește costurile aferente aducerii lui în țară.

Proiectul de lege a fost pus marți în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiției. Fenomenul fugarilor trebuie stopat! Pedeapsa trebuie executată în țară!“, a scris ministrul Justiției,  Alina Gorghiu, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Iată cine sunt fugarii aduși în România din statele în care s-au ascuns, doar în ultima săptămână

 

„În ultima săptămână au fost aduși în România 17 fugari:

- Hoamea Neculai, adus din Irlanda, condamnat la 7 ani de închisoare, pentru loviri sau alte violențe;

- Fieraru Florin, adus din Italia, condamnat la 6 ani și 6 luni de închisoare, pentru evaziune fiscală;

- Răducan Adrian Nicușor, adus din Franța, condamnat la 3 ani, 4 luni și 177 de zile de închisoare, pentru furt calificat;

- Soceanu Sebastian Gabriel, adus din Franța, condamnat la 3 ani de închisoare, pentru infracțiuni rutiere;

- Vidroi Lucian Dan, adus din Italia, condamnat la 2 ani și 11 luni de închisoare, pentru furt calificat și infracțiuni rutiere;

- Rădescu-Marișescu Florin Ion, adus din Austria, condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare, pentru loviri sau alte violențe;

- Roman Irinel Severian, adus din Germania, condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru tâlhărie;

- Hurski Andrei, adus din Polonia, condamnat la 2 ani și 6 luni, pentru ucidere din culpă;

- Dura Vlăduț Săvinel, adus din Marea Britanie, condamnat la 2 ani de închisoare, pentru tâlhărie calificată;

- Mihăilă Georgiana Daniela, adusă din Marea Britanie, condamnată la un an și 9 luni de închisoare, pentru înșelăciune;

- Ștefan Florin, adus din Marea Britanie, condamnat la un an și 8 luni de închisoare, pentru înșelăciune;

- Malacu Gabriel, adus din Franța, condamnat la un an și 6 luni, pentru furt calificat;

- Moșneagu Alexandru Marian, adus din Italia, condamnat la un an și 6 luni, pentru furt calificat;

- Bunaciu Eugen Iulian, adus din Germania, condamnat la un an și 6 luni, pentru uz de fals și infracțiuni rutiere;

- Petrean Cristian, adus din Marea Britanie, condamnat la un an și 3 luni de închisoare, pentru ultraj;

- Dumitru Robert Ionel, adus din Germania, condamnat la un an de închisoare, pentru infracțiuni rutiere

- Ionescu Petru, adus din Marea Britanie, condamnat la un an de închisoare, pentru influențarea declarațiilor", a scris Alina Gorghiu pe pagina de Facebook. 

Ieri, la Timișoara, ministrul de resort a prezentat mai multe cifre privind „amploarea poverii pe care o duce statul” cu fugarii.

”Lucrăm acum la foc continuu la combaterea fenomenului fugarilor, sunt acele persoane care se sustrag executării pedepselor în România şi sigur că sunt o moştenire grea, cu care nu ne mândrim dar pe care va trebui să o rezolvăm. Ministerul Justiţiei, zilele trecute a iniţiat un proiect legislativ care este deja în dezbatere publică, prin care fugarul trebuie să suporte costurile aducerii sale sale însă în ţară, pentru că justiţia în România trebuie să fie înfăptuită până la capăt. Ca specialişti ai dreptului, vă invit să vă uitaţi peste acest proiect, să sesizaţi vă rog dacă credeţi că trebuie făcute îmbunătăţiri”, a declarat, vineri, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, la evenimentul prilejuit de împlinirea a 149 de ani de la atestarea Baroului Timiș.

„Anul trecut, în 2023, statul român a cheltuit peste 10 milioane de lei ca să aducem în țară persoanele urmărite internațional. Faceți socoteala și vă dați seama cam cât înseamnă acest impact. O să vă dau doar trei cazuri ca să realizați care ar fi cheltuiala statului român cu unele dintre cele mai scumpe misiuni pe care le-am realizat cu cheltuieli suportate de stat. De exemplu, am adus din Brazilia, din Rio de Janeiro, două persoane, doi fugari și doar faptul că a trebuit să-i aducem înapoi să-i băgăm în sistem sistemul penitenciar românesc, ca să își execute pedeapsa, ne-a costat 82.000 de lei”, a afirmat Gorghiu.

Ea a dat alt exemplu, cu un fugar din Republica Dominicană. „Ca să-l aducem pe Baicu Cristian, statul român a scos din buget 57.173 lei și am mai adus un alt fugar (..) pe care îl cheamă Mitroi Octavian din Costa Rica – 54.300 de lei. „De aceea vă rog să sprijiniți adoptarea unei legislații sănătoase și dacă aveți propuneri de îmbunătățire vă rog să le faceți, pentru că problema aceasta trebuie rezolvată de statul român și mă bazez pe suportul dumneavoastră”, a completat Gorghiu.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel