Adolescentă româncă de 13 ani, dispărută de acasă în ziua de Crăciun, găsită în stare de șoc într-o pădure: NU știe cum a ajuns acolo

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:

O adolescentă de 13 ani din judeţul Bacău, care a dispărut de acasă în ziua de Crăciun, a fost găsită duminică, 26 decembrie, de jandarmi, într-o zonă împădurită, la aproximativ un kilometru de DN 11.

Ea se afla în stare de şoc şi nu a putut relata cum a ajuns acolo.

"Astăzi, 26 decembrie a.c., un echipaj de jandarmerie din cadrul Grupării Mobile "Alexandru cel Bun" Bacău, în timp ce se afla în misiune pe raza comunei Sănduleni, judeţul Bacău, au fost informaţi de către poliţiştii Postului de Poliţie Comunală Sănduleni despre faptul că o fată de 13 ani a fost raportată dispărută din data de 25 decembrie a.c.

Jandarmii au început căutările începând din zonele apropiate localităţii de domiciliu a fetei dispărute. După o oră de căutări şi în urma unei informaţii primite de la un localnic, jandarmii au găsit fata într-o zonă împădurită, la aproximativ un kilometru de Drumul Naţional 11, în apropierea satului Coman", a informat, duminică seară, Jandarmeria Română.

Fata nu prezenta urme vizibile de violenţă, dar se afla în stare de şoc şi nu a putut povesti cum a ajuns acolo.

Conform sursei citate, au fost anunţaţi părinţii fetei, care au venit imediat acolo.

Adolescenta a fost predată poliţiştilor Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti pentru continuarea cercetărilor şi stabilirea împrejurărilor care au dus la dispariţia acesteia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel