O persoană a murit iar alta este grav rănită după ce remorca unui tir s-a răsturnat peste o mașină pe o șosea din județul Vrancea. Echipajele de intervenție încearcă să afle dacă între resturi mai sunt și alte victime. La fața locului a ajuns și o macara a pompierilor.
Accidentul a avut loc pe DN 2 E 85, în localitatea Călimănești. Potrivit ISU Vrancea, în accident au fost implicate două autovehicule, un TIR şi un autoturism. În urma impactului, remorca TIR-ului s-a răsturnat peste autoturism și sunt cel puțin două victime.
"Din primele informații, au rezultat două victime de sex masculin. Una dintre victime prezintă leziuni incompatibile cu viața, iar cealaltă victimă, în vârstă de 44 de ani, a fost preluată de o ambulanță S.A.J. şi transportată la U.P.U. Focşani”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea, potrivit Mediafax.
Pompierii militari intervin cu patru echipaje.La fața locului se află o autospecială de intervenție şi o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Adjud, o autospecială de descarcerare şi o macara de la Detaşamentul de Pompieri Focșani. Salvatorii încearcă să mute TIR-ului, urmând să se constate dacă au mai fost şi alte persoane surprinse în autoturism.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
Șoferii din Italia obligați să-și monteze alcooltest legat la contactul mașinii. Cine sunt cei vizați
Bogdan Bolojan /
07 iul 2025, 21:45
Într-un efort ferm de a combate numărul alarmant de accidente rutiere, guvernul italian condus de Giorgia Meloni a adoptat, la inițiativa vicepremierului și ministrului Infrastructurii Matteo Salvini, o nouă lege care vizează direct șoferii cu antecedente privind consumul de alcool la volan. Actul normativ, emis prin decret pe 2 iulie 2025 și intrat în vigoare de a doua zi, introduce una dintre cele mai riguroase măsuri din Europa împotriva recidiviștilor la volan: obligativitatea montării unui dispozitiv antidemaraj, cunoscut sub numele de alcolock, care permite pornirea mașinii doar după trecerea unui etilotest.