Accident Italia. Zece muncitori au murit. Tragedie de proporții

StiriDiaspora Team |
Data actualizării: | Data publicării:

Tragedie de proporții în sudul Italiei.

UPDATE:

Doisprezece muncitori agricoli imigranţi, toţi africani, şi-au pierdut viaţa luni într-un accident rutier produs în regiunea Puglia din sudul Italiei, au anunţat serviciile de pompieri, citate de ANSA, AFP şi Reuters. 

Furgoneta cu numere de înmatriculare bulgare care îi aducea pe imigranţi de la muncă a intrat în coliziune cu un camion care transporta roşii, în plin sezon de recoltare în sudul Italiei. Alte trei persoane, printre care şi şoferul camionului, au fost rănite în accident. 

Sâmbătă, patru muncitori agricoli africani au murit şi patru au fost răniţi într-o altă coliziune cu un camion cu roşii, a cărui încărcătură s-a răspândit pe şosea. 

Ambele accidente s-au produs în regiunea Foggia din Puglia, unde mii de lucrători agricoli africani, dar şi polonezi, bulgari sau români lucrează vara la cules de roşii, sub un soare torid, notează AFP. 

Știrea inițială:

Potrivit agenției ANSA, zece muncitori sezonieri și-au pierdut viața în cursul acestei zile, în sudul Italiei. Aceștia circulau cu un microbuz care s-a lovit violent de un tir.

Accidentul a avut loc în localitatea Ripalta, Foggia, Puglia. Pe lângă cei 10 decedați există foarte mulți răniți, astfel că bilanțul poate să urce.

Din primele informații majoritatea muncitorilor erau de origine africană iar microbuzul care s-a lovit de tir pe Drumul național 16 din Ripalta era înmatriculat în Bulgaria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel