A murit celebrul actor Alexandru Lulescu

Nicoleta Nicolau |
Data publicării:
Regina Elisabeta a murit. Ce se va întâmpla în Marea Britanie după moartea reginei? Națiunea va intra în 10 zile de doliu oficial
Regina Elisabeta a murit. Ce se va întâmpla în Marea Britanie după moartea reginei? Națiunea va intra în 10 zile de doliu oficial

Actorul Alexandru Lulescu s-a stins din viață, în urma unui accident vascular cerebral. Acesta era internat într-un centru de îngrijire.

Alexandru Lulescu împlinise, pe data de 1 iunie, 90 de ani.  

Trupul neînsuflețit al actorului va fi depus la Teatrul Național din București, iar înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu, scrie jurnalul.ro.

Președintele României, Ion Iliescu, i-a conferit artistului Alexandru Lulescu, la data de 7 februarie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”. 

Alexandru Lulescu a jucat pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București. A format un cuplu de comedie cu actorul Nicu Constantin. 

A murit celebrul actor Alexandru Lulescu

 

În urmă cu câteva zile, reprezentanții Teatrului de Revistă îl felicitau pe Alexandru Lulescu cu ocazia zilei de naștere și îl numeau „cel mai longeviv actor” al teatrului. „La mulți ani, Alexandru Lulescu. Astăzi, venerabilul domn Alexandru Lulescu, cel mai longeviv actor al Teatrului de Revistă, împlinește… 90 de ani! Îi dorim din toată inima multă sănătate, bucurii și încă mulți ani liniștiți și fericiți alături de cei dragi! Alexandru Lulescu, actor care a strălucit o viață pe scena de la Revistă, a fost omagiat la Teatrul „C.Tănase”, în cadrul primei ediții a GALELOR SAVOY, care a avut loc în luna octombrie 2021″, au scris reprezentanții instituției pe Facebook.

Alexandru Lulescu a petrecut 70 de ani pe scenă. Prima sa apariție pe scena Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase” (Ansamblul de Estradă) a fost în anul 1952. Rolul era amuzant: solist de balet într-un dans tătar din premiera intitulată “Primul spectacol”.

Câțiva ani mai târziu, în 1961, se angajează la Teatrul devenit între timp Satiric-Muzical “Constantin Tănase”. Joacă în zeci de spectacole, cu sute de reprezentații în țară și în lume.

Actorul făcea stand-up comedy, în anii ’60-’70-’80, înainte ca genul să se fi născut. În ultimii ani, comicul a rămas printre ultimii actori ai generației sale. Rând pe rând, mulți au plecat dintre noi. Jean Constantin, Mircea Crișan, Nae Lăzărescu, Radu Zaharescu, Stela Popescu și alții. Printre ei și marele său partener Nicu Constantin.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

DC Media Group Audience

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel