9 din 11 vameși dintr-un birou aveau certificate de handicap. Ilie Bolojan: "Sunt mari nedreptăți" 

Bogdan Bolojan |
Data publicării:

Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi seară, referindu-se la situaţia certificatelor de handicap, că abuzarea acestui sistem creează mari nedreptăţi faţă de cei care au cu adevărat probleme de sănătate, creează dezechilibre în economie şi inechitate socială.

"Ţin minte că undeva în judeţul Mehedinţi era un birou vamal, dacă bine ţin minte, în care din 11 vameşi 9 erau cu certificate de handicap. Un aspect care invalidează statistica şi, din nou, în afara cazurilor obiective, abuzarea unui sistem creează mari nedreptăţi faţă de cei care sunt într-adevăr cu probleme grave de sănătate, care poate nu sunt ajutaţi cât ar trebui să fie ajutaţi, dar în acelaşi timp creează şi nişte dezechilibre mari în economie, o lipsă a forţei de muncă şi o inechitate socială şi aceste lucruri trebuie corectate", a afirmat şeful Executivului, într-o emisiune la Euronews România.

Sume uriașe plătite pentru concediul medical 

În ceea ce priveşte concediile medicale, şeful Guvernului a punctat, de asemenea, că sunt "exagerări", arătând că, prin măsurile luate, au scăzut concediile medicale "cu sume importante".

"Zona de certificate medicale, că ne place, că nu ne place, şi aici am avut nişte exagerări în ultimii ani. Vă rog să vă gândiţi că, într-un an de zile, România plăteşte concedii medicale în valoare de 6 miliarde de lei. Deci 1,2 miliarde de euro este valoarea concediilor medicale pe care le plăteşte statul român într-un an, în afara sumelor care le plătesc privaţii, pentru că pentru o parte din zile îţi plăteşte angajatorul concediul medical. Pe de o parte este o sumă foarte mare, pe de altă parte numărul de zile de concediu este exagerat şi, analizând distribuţia acestor zile ce se constată? Că atunci când trebuie făcută o punte între Crăciun şi Anul Nou explodează numărul de concedii medicale, când trebuie făcută o punte între Paştele Ortodox şi cel Catolic din nou explodează datele, deci par nişte îmbolnăviri programate. Ori luând deja nişte măsuri pe care le-am luat (...) în primele pachete, am constatat că, în afara măsurilor care au fost luate, prin care primele zile de concediu medical, cele care sunt suspecte de a fi date prea uşor, le-am diminuat plata şi, de asemenea, dispunând controale pentru a verifica aceste lucruri, ne-au scăzut concediile medicale cu sume importante, (...) din câte am înţeles într-o lună de zile au scăzut cu aproape 50.000 de euro, ceea ce este o sumă care, dacă se extrapolează pe 12 luni, înseamnă că practic scăderea, dacă se va menţine acest trend, va fi mult mai mare", a explicat premierul Ilie Bolojan.

El spune că acele concedii medicale "date pe ochi frumoşi" înseamnă pierderi atât pentru sistemul de stat, cât şi pierderi pentru companiile unde lucrează aceşti oameni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel