51 de pompieri români au plecat în Spania pentru a ajuta la stingerea incendiilor care fac ravagii în mai multe regiuni

Gabriel Nuță-Stoica |
Data actualizării: | Data publicării:
Foto: DSU
Foto: DSU

Misiune de sprijin în Spania. Pompierii români au plecat spre Galicia pentru a-i ajuta pe colegii spanioli în lupta cu flăcările.

Cei 51 de pompieri români, care fac parte din modulul specializat în stingerea incendiilor de pădure, au plecat joi dimineaţa, la ora 6:00, în misiune în Regatul Spaniei, a anunţat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

Transportul echipei de intervenţie se realizează cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale, pe cale aeriană, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române.

Pompierii români vor acţiona în regiunea Galicia, în apropierea provinciei Ourense, precizează sursa citată.

Ca urmare a numeroaselor incendii de vegetaţie care afectează teritoriul spaniol, a fost activat Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene. Astfel, au răspuns prompt solicitării de asistenţă venită din partea Spaniei echipe specializate din mai multe state, precum Franţa, Germania, Cehia şi Slovacia.

Modulul de intervenţie român va acţiona în regiunea Galicia, alături de o echipă similară din Finlanda. 

2. Foto: DSU... (pompieri-romani-avion-pompieri-112_56439300.jpg)

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News



Get it on App Store Get it on Google Play

  TOP STIRI CELE MAI

  Flux de stiri

Vezi cele mai noi stiri

Contact | Politica de confidențialitate | Politica cookies |

Vezi versiune mobil
Vezi versiune tabletă
Vezi versiune desktop

pixel