Această declarație nu a fost deloc bine primită de liderii europeni, care consideră sprijinul american esențial pentru rezistența Ucrainei în fața agresiunii ruse. Dar realitatea geopolitică pare să se schimbe într-un ritm accelerat, iar Kremlinul profită de această indecizie pentru a-și consolida pozițiile pe frontul de est.
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, și mai mulți analiști militari au avertizat în ultimele săptămâni că Putin pare să mizeze pe o strategie de tergiversare. Obiectivul ar fi acela de a câștiga timp, pentru ca trupele ruse să avanseze în teritoriu și să obțină avantaje strategice înaintea oricăror eventuale negocieri de pace.
De altfel, în ultimele zile, Rusia a anunțat intenția de a crea o „zonă tampon” în Ucraina, o inițiativă care nu poate fi interpretată altfel decât ca o încercare de anexare de facto a unor noi teritorii. Potrivit analiștilor de la prestigiosul Institut pentru Studiul Războiului (ISW), Kremlinul nu s-a mulțumit cu regiunile deja ocupate sau anexate ilegal - cum ar fi Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson - ci ar viza inclusiv extinderea controlului asupra regiunii Sumî. Această regiune din nord-estul Ucrainei a fost intens vizată de bombardamente și incursiuni în ultimele luni, iar avansul rus de aici ar putea fi folosit ca monedă de schimb în cadrul unor negocieri viitoare.
Rusia vrea să ceară zone pe care nu le controlează
„ISW continuă să creadă că Rusia are revendicări teritoriale dincolo de regiunile pe care le-a ocupat sau anexat deja ilegal și că Putin ar putea dori să folosească progresele suplimentare din regiunea Sumî pentru a cere Ucrainei să cedeze o parte din teritoriu în cadrul unor eventuale discuții de pace”, se arată într-o analiză recentă a institutului.
Dar amenințările nu vin doar de pe frontul militar. Moscova pare să pregătească, în paralel, o ofensivă ideologică menită să submineze legitimitatea statelor post-sovietice și să justifice agresiunea împotriva Ucrainei ca pe un „conflict intern”. O astfel de interpretare a fost lansată recent de unul dintre consilierii lui Vladimir Putin, Anton Kobyakov, care a stârnit îngrijorare în rândul analiștilor occidentali.
Într-o declarație controversată, Kobyakov a susținut că dizolvarea Uniunii Sovietice, în decembrie 1991, nu a avut temei legal, deoarece nu a fost aprobată de organismul fondator - Congresul Deputaților Poporului. El a mai afirmat că Sovietele Supreme ale republicilor unionale, inclusiv cele ale Rusiei, Ucrainei și Belarusului, nu ar fi avut autoritatea juridică pentru a ratifica „Acordurile de la Belovej”, cele care au pus capăt formal URSS. Dacă această logică ar fi urmată, susține el, Uniunea Sovietică ar continua să existe legal, iar actualul război din Ucraina nu ar fi altceva decât un „proces intern”.
Această viziune, deși absurdă din perspectiva dreptului internațional, ar putea fi folosită de Kremlin pentru a justifica agresiuni ulterioare și pentru a nega suveranitatea altor foste republici sovietice, precum Moldova, Georgia, statele baltice sau chiar Kazahstanul. Este o reinterpretare radicală, care ar putea bloca orice tentativă de mediere din partea țărilor occidentale. Dacă Rusia declară că „nu este vorba despre un război internațional”, atunci, în viziunea sa, Occidentul nu ar avea niciun drept să intervină în procesul de negociere.
Acordurile de la Belovej: temelia prăbușirii URSS
Pentru a înțelege gravitatea declarației lui Kobyakov, trebuie amintit contextul istoric. La 8 decembrie 1991, liderii Rusiei (Boris Elțin), Ucrainei (Leonid Kravciuk) și Belarusului (Stanislav Șușkevici) s-au întâlnit în pădurea Belovej, în apropiere de Minsk, și au semnat un acord istoric prin care proclamau dizolvarea Uniunii Sovietice. Documentul prevedea clar că „URSS își încetează existența ca subiect de drept internațional și ca realitate geopolitică”. Ulterior, alte republici unionale - Armenia, Kazahstanul, Moldova, Uzbekistanul și altele - au confirmat aceste acorduri.
Între timp, Federația Rusă a preluat toate responsabilitățile internaționale ale fostei URSS, inclusiv locul de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU. A menținut relații diplomatice cu fostele republici și a semnat tratate bilaterale care recunoșteau frontierele și suveranitatea acestora. De aceea, tentativa actuală a Kremlinului de a rescrie istoria reprezintă nu doar o provocare simbolică, ci și o amenințare directă la adresa arhitecturii de securitate postbelice în Europa de Est.
Un viitor incert, o Europă divizată
Declarațiile lui Trump, ofensiva rusă din Sumî, precum și noua retorică de la Kremlin par să pregătească terenul pentru o perioadă de stagnare periculoasă. Ucraina rămâne prinsă într-un război de uzură, în timp ce aliații săi occidentali par tot mai divizați în privința modului în care ar trebui gestionat conflictul. Rusia joacă o carte dublă - își consolidează pozițiile militare și lansează, în paralel, o contraofensivă ideologică.
În acest context, un eventual acord de pace pare tot mai îndepărtat. Dacă în urmă cu un an se discuta timid despre negocieri, azi retorica s-a radicalizat de ambele părți. Ucraina cere retragerea completă a trupelor ruse și restaurarea integrală a teritoriului, în timp ce Rusia se pregătește să ceară noi concesii, bazate pe avansuri teritoriale și pe o reinterpretare a trecutului sovietic.
În lipsa unei intervenții decisive din partea marilor puteri, războiul riscă să devină un conflict prelungit, de tipul celor din Siria sau Afganistan, cu pierderi umane uriașe și consecințe devastatoare pentru stabilitatea Europei de Est. Iar cel mai îngrijorător semnal este că, la Moscova, istoria pare să fie rescrisă cu scopul de a justifica viitoare agresiuni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News
