„Contribuțiile și stagiul pe care angajatorul le plătește pentru un asistent familial sau badantă sunt niște stagii minime ca sumă de bani și din această cauză și pensiile sunt foarte mici”, a explicat Mihaela Dumitru. Consultantul a atras atenția asupra unor cazuri în care femei românce care au muncit 54 de ore pe săptămână primesc pensii de doar 20 de euro lunar. Iar pentru cele care au lucrat part-time, sumele pot ajunge chiar și la 10 euro.
„Această meserie ar trebui introdusă în lista muncilor grele, ca să aducă o ridicare a pensiei”, a adăugat Dumitru, punctând că multe dintre aceste femei îngrijesc persoane cu Alzheimer sau alte boli grave, în condiții emoțional și fizic solicitante.
E nevoie de un acord între România și Italia
Soluția nu este una simplă, avertizează consultantul fiscal. Ea a subliniat că nu poate fi vorba de o modificare legislativă unică în Italia sau în România, ci este nevoie de o înțelegere bilaterală între cele două state.
„Dau un semnal de alarmă pe care nici eu și nici oamenii care ies la pensie nu îl vor rezolva. E nevoie de un acord între state sau între cele două ministere ale muncii. Nu putem schimba această lege, ci trebuie să acționeze factorul politic”, a declarat Mihaela Dumitru.
Cine îi reprezintă pe acești români
Jurnalistul Gabriel Nuță-Stoica, moderatorul emisiunii, a pus întrebări esențiale: „De ce se permite ca badantele să muncească 54 de ore pe săptămână cu salariul minim și de ce nu există o pensie minimă? De ce nu reprezintă nimeni acești români? Există o asociere a lor?”.
Consultantul fiscal a subliniat că, deși există sindicate în Italia, ele au „preponderență italiană”, ceea ce înclină balanța în favoarea angajatorilor. Românii, în special femeile care lucrează ca badante, rămân astfel fără o voce puternică și fără reprezentare reală.
„De aceea spun că cel mai bine ar fi să existe un demers la nivel de stat, astfel încât să existe un acord. Introducerea acestei categorii în munci grele este crucială, pentru că ele lucrează cu persoane care au probleme, unele chiar violente. Trebuie să aducem această meserie în categoria meseriilor grele, astfel încât să poată beneficia de cu totul alt tratament la pensie”, a spus Dumitru.
Partidele politice, chemate la acțiune
Jurnalistul Gabriel Nuță-Stoica a concluzionat că inițiativa trebuie asumată politic: „Da, o lege de acest fel trebuie să intre prin circuitul legislativ, trebuie să fie scrisă și propusă de o formațiune politică. Tot ce putem să facem e să ridicăm problema și să o semnalăm mai departe”.
Este un apel direct către partidele din România, dar și către autoritățile italiene, de a colabora pentru a corecta o nedreptate sistemică. Până când nu va exista o voință politică reală și un dialog între state, românii care au muncit zeci de ani în Italia riscă să îmbătrânească în sărăcie și în uitare.
Video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News