StiriDiaspora Știri Vâlcov vrea iertare după ce i-a făcut protestatarului Sandu Matei

Vâlcov vrea iertare după ce i-a făcut protestatarului Sandu Matei

Sandu Matei
Darius Vâlcov cere iertare după ce a publicat informații medicale despre protestatarul Sandu Matei.

"De două zile mă gândesc cum am ajuns în această situație de dezbinare, chiar și sprijinită puternic financiar din afara țării. Recunosc că prin gestul meu am contribuit la continuarea acestei lupte fără sens. Sunt un om pașnic, echilibrat, deși am experiența nedreptăților fără șir. Totuși m-a afectat și pe mine starea de tensiune, de dușmănie. În România s-a ajuns la absurditatea "noi și ei". Noi, poporul, ei, conducătorii, Noi români din România, ei diaspora. Noi PSD-ALDE, ei #REZIST. Absurd!

În acest context se înscrie gestul meu. Îmi cer iertare pentru nesăbuința mea. Îmi cer iertare de la toți românii pe care i-am mâhnit. Nu mă reprezintă asemenea lupte. Doresc sa fiu parte din soluție la găsirea dialogului între compatrioții mei, fie că se opun acestui guvern, fie că-l susțin", a spus Darius Vâlcov (PSD).

Alte știri de interes