Medicul spune că Germania este percepută în România și în alte țări drept un model de eficiență, punctualitate și digitalizare, însă experiența de zi cu zi poate fi mult diferită.
Aceasta spune că imaginea Germaniei ca țară în care toate lucrurile funcționează rapid și eficient este, în opinia sa, mai degrabă un mit.
„Toată lumea crede că Germania este țara asta foarte avansată, digitalizată, eficientă, în care totul merge bine, foarte punctual. Nu știu cine s-a ocupat de marketing-ul Germaniei în ultimii ani, dar clar merită o mărire de salariu. Au făcut o treabă minunată”, afirmă românca.
Ea spune că diferența dintre imagine și realitate devine evidentă după ce o persoană locuiește mai mult timp în Germania și se lovește de sistemele publice și de birocrație.
„Momentul în care te muți aici și locuiești măcar un an și te lovești de transportul public, te lovești de birocrație, de cum merg lucrurile, realizezi că totul este de fapt o glumă”, susține aceasta.
Trenurile germane, unul dintre exemplele invocate
Unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale eficienței germane este, în opinia doctoriței, tocmai domeniul în care problemele sunt cel mai ușor de observat: transportul feroviar.
Aceasta spune că întârzierile și anulările trenurilor au devenit atât de frecvente încât oamenii ajung să își planifice călătoriile fără să se bazeze pe ora de sosire anunțată.
„Despre trenurile Germaniei cred că nu mai trebuie să vorbesc. Nu știu de unde a pornit acest mit sau când erau trenurile punctuale, dar momentan chiar este o glumă. Trenurile se anulează, trenurile au întârzieri de ore întregi”, afirmă românca.
Potrivit acesteia, cei care locuiesc în Germania cunosc problema și își lasă timp suplimentar atunci când trebuie să ajungă la o destinație la o anumită oră.
„Niciodată nu te poți baza pe tren dacă știi că trebuie să ajungi undeva. Toată lumea știe în Germania că nu te poți baza pe ele și că trebuie să-ți iei o zi extra, pentru că nu știi când vei ajunge”, spune ea.
Probleme și pentru familiile cu copii
Doctorița susține că dificultățile nu se limitează la transport sau la relația cu autoritățile. Ea vorbește și despre situația școlilor, grădinițelor și centrelor specializate pentru copiii cu dizabilități. Românca spune că Germania are servicii specializate și mecanisme prin care statul poate suporta o parte din costuri, în funcție de veniturile familiei. Problema ar fi însă accesul efectiv la aceste servicii.
„Realitatea este că și acestea sunt pline. Realitatea este că nu găsești nici măcar un loc liber”, afirmă doctorița.
Aceasta spune că situații similare apar și atunci când oamenii caută un loc la școală, la grădiniță, terapii sau chiar un loc de muncă.
În opinia sa, cunoașterea sistemului și existența unor recomandări pot conta foarte mult.
„Adesea se face, ca și în România, când cunoști pe cineva, când ai o recomandare, când știi unde să întrebi și cunoști sistemul. Dar lucrurile acestea sunt complet inaccesibile pentru cineva care nu știe”, explică ea.
„Trebuie să aștepți luni de zile” pentru reparații
O altă problemă reclamată de doctoriță este timpul de așteptare pentru reparații și servicii. Aceasta spune că, dacă se strică un lucru în locuință, poate trece mult timp până când primește un răspuns și apoi o programare pentru intervenție.
„Dacă ți se strică ceva în casă sau ai nevoie de o reparație, trebuie să aștepți luni de zile până primești un răspuns, iar apoi până face o programare, să vină să ți se repare acel lucru”, afirmă ea.
Românca povestește și cazul unei colege care, potrivit relatării sale, a rămas fără curent în locuință timp de o lună, în timpul iernii.
„Am o colegă care a stat fără curent în casă o lună de zile iarna și nimănui dintre colegii mei germani nu li se părea nimic neobișnuit, li se părea normal”, spune doctorița.
Ea susține că astfel de situații se întâlnesc inclusiv în instituții importante.
„Chiar și la muncă, când am avut de-a face cu spitale, laboratoare, adică clădiri importante care lucrează non-stop și au destul de mulți bani, trebuie să aștepți”, afirmă aceasta.
Germania digitalizată, dar cu documente trimise prin poștă
Un alt exemplu dat de româncă este birocrația. Deși Germania este percepută drept o țară foarte digitalizată, aceasta spune că multe proceduri rămân dependente de documente pe hârtie și de corespondența poștală.
„Peste tot trebuie să faci o programare, peste tot trebuie să depui o cerere, iar apoi primești un răspuns după luni de zile”, susține ea.
În orașele mari, spune doctorița, pentru anumite servicii perioada de așteptare poate ajunge la șase până la 12 luni.
Românca povestește și o situație pe care o consideră reprezentativă pentru birocrația germană: chiar și atunci când reușești să găsești o procedură online, este posibil ca următorul pas să implice din nou poșta.
„Că încerci să faci ceva digital și te bucuri că ai găsit în sfârșit o aplicație și poți să depui ceva online, cel mai probabil vei face primul pas, iar apoi ți se va trimite un cod prin poștă ca să poți activa aplicația”, afirmă ea.
Doctorița spune că volumul de corespondență primit de o persoană care locuiește în Germania poate fi surprinzător.
„Dacă nu-ți verifici cutia poștală o săptămână, o să găsești cel puțin 20 de plicuri acolo”, afirmă românca.
Potrivit acesteia, aceeași dependență de documentele trimise prin poștă se regăsește și în activitatea medicală.
„Pacienții noștri vor să ne trimită un rezultat pe email și nu avem voie să îl primim pe email. Trebuie să îl primim prin poștă, care durează uneori și câteva săptămâni”, spune ea.
Românca afirmă că o altă problemă este comunicarea cu autoritățile. Potrivit experienței sale, simpla trimitere a unei solicitări sau a unui email nu garantează că persoana va primi rapid un răspuns.
„Trebuie să ai grijă să revii, să întrebi constant, pentru că altfel riști să fii ignorat ani de zile sau să nu primești niciodată răspuns pentru că nu ai insistat”, susține doctorița.
Nici telefonul nu este, în opinia sa, o soluție sigură.
„Dacă te gândești că poți suna acolo pur și simplu să dai un telefon și să întrebi, să afli ce te interesează. Cel mai probabil nu o să răspundă nimeni la telefon”, afirmă aceasta.
Ea mai spune că până și înscrierea într-un club sportiv poate deveni dificilă în marile orașe, deoarece locurile sunt ocupate.
„Dacă aveți nevoie de ceva în Germania, în orice aspect al vieții, depuneți o cerere, așteptați răspuns prin poștă. În câteva luni, poate cineva o să vă răspundă și o să vă ceară alt document prin poștă”, este concluzia sa.