Un deces în străinătate: pașii pe care orice familie din diaspora ar trebui să-i știe dinainte

Peste patru milioane de români trăiesc astăzi în afara țării. Muncesc, își cresc copiii, își fac o viață în Anglia, Italia, Germania, Spania. Iar unul dintre lucrurile despre care nimeni nu vrea să vorbească, dar de care nimeni nu e scutit, e ce se întâmplă când unul dintre ei se stinge acolo, departe.

Dacă ai ajuns la textul ăsta pentru că tocmai ți s-a întâmplat, condoleanțe. Îți spun de la început: se poate rezolva, și nu ești obligat să te descurci singur. Dacă ai ajuns aici doar ca să știi, cu atât mai bine. E genul de informație pe care e mai bine să o ai înainte să ai nevoie de ea.

Primele ore: ce faci concret

Ce trebuie făcut mai întâi depinde de locul unde s-a produs decesul.
Dacă persoana a murit la spital, personalul medical anunță autoritățile și eliberează primele documente. Dacă s-a întâmplat acasă sau pe stradă, se cheamă numărul de urgență local (112 în majoritatea țărilor europene), iar un medic sau poliția constată decesul. În cazurile neașteptate sau suspecte, intră și poliția, uneori cu o autopsie, ceea ce poate întârzia eliberarea trupului.
Al doilea pas, la fel de important: anunță consulatul sau ambasada României din țara respectivă. Ei nu se ocupă de transport, dar înregistrează decesul unui cetățean român și te pot îndruma. Ai la îndemână datele de contact ale consulatului din țara unde te afli, sunt utile chiar și doar ca să pui întrebări.
Al treilea pas e cel mai greu de luat singur: procurarea documentelor. Vei avea nevoie de certificatul de deces emis local și, în funcție de situație, de o dovadă de la poliție sau de un certificat medical care arată cauza. Toate acestea, în limba țării respective, cu traduceri și, uneori, apostilă.

Rămâne acolo sau vine acasă?

Aici, familiile din diaspora se împart. Unele aleg să facă înmormântarea în țara unde persoana a trăit, mai ales dacă acolo îi e viața și familia. Altele, majoritatea, simt nevoia să o aducă în România, în satul sau orașul de unde a plecat.
A doua variantă înseamnă repatriere. Iar repatrierea nu e ceva ce poți improviza. Trupul trebuie pregătit după normele sanitare pentru transport internațional, așezat într-un sicriu omologat cu interior de zinc, însoțit de un pașaport mortuar. Sunt reguli stricte, care diferă de la o țară la alta.
De aceea, cei mai mulți apelează la o firmă specializată. O agenție care oferă servicii de repatriere a decedaților preia lanțul întreg: obține actele din țara respectivă, pregătește și transportă persoana, și se ocupă apoi de transcrierea documentelor în România. Practic, familia dă un telefon și de acolo încolo are pe cineva care vorbește limbile și cunoaște procedurile.

Cât durează și cât costă

Durata obișnuită a unei repatrieri din Europa e între trei și șapte zile, în funcție de țară și de cât de repede se eliberează actele. Un deces cu anchetă poate dura mai mult, și asta nu ține de firmă, ci de autorități.
La costuri, prețul pornește de la aproximativ 1.300 de euro pentru repatrierile din Europa și crește cu distanța, cu țara de origine și cu tipul de sicriu ales. Un detaliu care contează enorm pentru o familie luată prin surprindere: firmele serioase nu cer avans. Plata se face la sosirea în România. Nu trebuie să aduni bani peste noapte ca să-ți poți aduce omul acasă.

Nu toate țările seamănă între ele

Un lucru pe care familiile îl descoperă din mers e că procedura diferă mult de la o țară la alta. Într-un stat, actele se eliberează în câteva zile; în altul, până și o traducere cere săptămâni. Regulile pentru transportul internațional, documentele cerute și rolul consulatului nu sunt la fel peste tot.
În Marea Britanie, de pildă, sistemul are pașii lui, cu un coroner care poate fi implicat chiar și în decese fără nimic suspect, iar asta poate întârzia eliberarea trupului. În Italia și Spania, unde comunitatea românească e numeroasă, procedurile sunt mai rodate, dar birocrația locală rămâne stufoasă. În Germania și Austria, rigoarea documentelor e mare, însă tocmai de aceea previzibilă. Ideea nu e că undeva e „ușor" și altundeva „greu", ci că fiecare țară cere pe cineva care i-a mai făcut drumul.
De aici și un sfat practic: când alegi o firmă, întreab-o direct câte repatrieri a făcut din țara ta, nu în general. O agenție care aduce constant din Anglia va ști la ce autoritate se merge, ce traduceri trebuie și cât durează, în timp ce una care o face prima oară învață pe cazul tău.

Ce e bine să ai pregătit, dacă se poate

Sună neplăcut, dar merită spus. Dacă ai o rudă în vârstă sau bolnavă în străinătate, câteva informații ținute la îndemână scutesc familia de haos în momentul greu: unde sunt actele de identitate, dacă persoana are o asigurare care acoperă repatrierea, datele de contact ale consulatului. Multe polițe de asigurare de sănătate sau de călătorie includ o clauză de repatriere în caz de deces, iar familiile află de ea abia după, când e prea târziu să o mai folosească. Un telefon la asigurator, înainte de a angaja orice cheltuială, poate însemna câteva mii de euro economisiți.

Ce merită să reții

Nu semna și nu plăti nimic sub presiune, în primele ore. Cere-i firmei, în scris, ce anume e inclus în preț: acte, îmbălsămare, sicriu, transport intern și internațional, asistență. Întreabă când se face plata. Și verifică dacă firma are experiență reală cu țara din care trebuie adusă persoana, pentru că procedurile din Anglia nu seamănă cu cele din Italia.
Un deces în străinătate e una dintre cele mai grele încercări prin care poate trece o familie de departe. Partea administrativă, oricât de rece pare, e tocmai partea care se poate rezolva. Restul, doliul, îl duceți voi. Dar măcar nu trebuie să-l duceți în timp ce vă certați cu birocrația a două țări.