StiriDiaspora Știri Tăriceanu: Pe Decebal Traian Remeș s-a făcut primul “test reușit al noii justiții”

Tăriceanu: Pe Decebal Traian Remeș s-a făcut primul “test reușit al noii justiții”

Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, și-a amintit de fostul ministru Decebal Traian Remeș, la o zi după decesul acestuia.

„S-a stins din viață Decebal Traian Remeș. Un adevărat moroșan, un om demn, un om corect și deosebit.

A fost un antreprenor de succes, făcând pasul în politica mare ca deputat, apoi ca ministru de finanțe și ministru al agriculturii. Traian a fost unul dintre cei mai curajoși miniștri pe care i-am cunoscut. Pentru el, "nu se poate" nu exista pentru că întotdeauna găsea soluții.

Un successor al lui Remeș la conducerea Ministerului de Finanțe spunea despre el că a fost cel mai bun ministru. Iar agricultorii au recunoscut că a fost cel mai bun ministru al Agriculturii. Nu e lucru puțin!

Decebal Traian Remeș a fost prima victimă a telejustiției. A fost condamnat pentru că ar fi primit mită o sacoșă cu cârnați. El, care avea o fermă de 2000 de porci, s-ar fi putut preta la așa ceva? Nu vi se pare stupid acum?

L-am văzut la ieșirea din închisoare. Un om distrus, nu atât fizic, cât mai ales moral. Pentru că nu a putut să îndure umilința și mai ales nedreptatea. Pe Decebal Traian Remeș s-a făcut primul “test reușit al noii justiții”.

Ce a urmat știți cu toții!

Traian pleacă dintre noi cu o anatemă pe care nu o merită. Cei care l-am cunoscut ne vom aminti întotdeauna de el cu respect și plăcere.

Odihnește-te în pace, dragă Traian!”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

citeste si

Alte știri de interes