StiriDiaspora Știri Internațional Sute de zboruri din Germania, afectate de o grevă a însoţitorilor de bord de la Lufthansa

Sute de zboruri din Germania, afectate de o grevă a însoţitorilor de bord de la Lufthansa

Foto ILUSTRATIV
Sute de zboruri din Germania sunt afectate de o grevă a însoţitorilor de bord de la compania Lufthansa.

Însoţitorii de bord ai companiei aeriene germane Lufthansa au intrat în grevă la miezul nopţii, a confirmat vineri o purtătoare de cuvânt a sindicatului UFO, transmite dpa.

Aproximativ 20.000 de însoţitori de bord au fost chemaţi să participe la grevă, până vineri, ora 22:00 (20:00 GMT).

Este a treia grevă majoră din acest an la cea mai mare companie aeriană din Germania, după două runde de greve ale piloţilor.

Lufthansa a anulat deja în avans sute de zboruri. La Frankfurt, cel mai mare hub al companiei aeriene, circa 75% din cele aproximativ 350 de plecări planificate ale Lufthansa au fost anulate, conform orarelor de pe aeroport. Aterizările au fost afectate în mod similar.

Oficial, sunt afectate doar plecările din Germania, inclusiv de la hub-urile din Munchen şi Frankfurt şi de la alte aeroporturi precum Leipzig/Halle, Berlin şi Stuttgart, dar se aşteaptă ca şi multe zboruri de întoarcere din călătorii din vacanţa de Paşte să fie de asemenea afectate.

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes