După 0-0 la Split, vicecampioana României s-a impus în faţa a circa 25.000 de spectatori prin dubla lui Harlem Gnohere (55 - penalty, 90+3), după ce croaţii egalaseră la un moment dat prin Ahmed Said (82).
Meciul a fost unul de nivel modest, pe un teren foarte dificil, cu puţine ocazii de poartă.
Croaţii au avut primele situaţii de poartă, însă Bălgrădean a reţinut fără emoţii lovitura slabă de cap a lui Vucur (22), iar Said a şutat la colţul lung, pe lângă ţintă, câteva zeci de secunde mai târziu. FCSB a avut o singură fază periculoasă în prima repriză, în min. 23, încheiată cu un şut-centrare al lui Benzar, pe lângă ţintă.
În repriza secundă, echilibrul s-a rupt după henţul în careu comis de Caktas, iar Gnohere a transformat penalty-ul acordat. La această fază mijlocaşul Nedelcu s-a ales cu nasul spart, lovit din tribună cu un obiect.
Hajduk a forţat egalarea, dar nu şi-a creat ocazii clare de gol. Vucur (61) a şutat de la distanţă, dar pe lângă poartă. Apoi, Bălgrădean (71) a respins salvator din faţa lui Said, cu piciorul, centrarea lui Gyurcso.
Roş-albaştrii au avut o şansă (76) prin Man, dar acesta a şutat slab din marginea careului.
Hajduk a egalat în min. 82, când centrare lui Jairo de pe partea dreaptă a fost reluată cu capul de Ahmed Said, de lângă Planic.
A fost rândul vicecampioanei României să se arunce în atac, însă Nedelcu (90+2) a trimis peste poartă cu o lovitură de cap.
Golul victoriei a fost marcat de atacantul francez Gnohere (90+3), care a reluat cu capul centrarea Benzar, după ce portarul Posavec a ratat intervenţia.
În play-off, FCSB va juca împotriva formaţiei Rapid Viena, la care evoluează şi atacantul român Andrei Ivan şi care a trecut de Slovan Bratislava (1-2, 4-0). Antrenorul Nicolae Dică nu va putea conta pe Florin Tănase şi pe Junior Morais (suspendaţi) în prima manşă cu Rapid Viena.