StiriDiaspora Știri Statele UE resping pretenția lui Putin, de plată a gazelor în ruble 

Statele UE resping pretenția lui Putin, de plată a gazelor în ruble 

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a apreciat vineri că pretenţia omologului său rus, Vladimir Putin, de a accepta numai plăţi în ruble, şi nu în dolari sau euro, pentru livrările de gaz către Uniunea Europeană, nu este nici "posibilă", nici "contractuală", scrie AFP.

Această cerere "nu este conformă cu ceea ce s-a semnat, nu văd de ce am aplica-o", a declarat şeful statului francez, întrebat la finalul summitului european de la Bruxelles despre anunţul făcut miercuri de Moscova.

În această privinţă, "continuăm munca de analiză", a precizat el. Dar "toate textele semnate sunt clare: este interzis. Deci actorii europeni care cumpără gaz şi care se află pe teritoriul european trebuie să o facă în euro", a subliniat preşedintele Franţei.

"De aceea, nu este posibil să facem ceea ce se cere în prezent şi nu este contractual", a insistat Emmanuel Macron.

El a estimat că Moscova caută, cu această exigenţă, "un mecanism de ocolire" a sancţiunilor economice şi financiare decise de europeni în urma invaziei Ucrainei.

Germania, motorul economic al UE are o dependență majoră de gazele rusești



Foarte îngrijorată, Germania a denunţat miercuri o "încălcare a contractului" din partea lui Vladimir Putin care a acordat o săptămână autorităţilor ruse să elaboreze noul sistem în ruble.

În special Germania este dependentă de gazul rusesc, care reprezintă aproximativ 55% din importurile sale.

Şi în pofida invaziei Ucrainei, gazele ruseşti continuă să curgă către UE, care refuză să impună un embargo, precum Statele Unite şi Marea Britanie. Cu toate acestea, ţările europene s-au angajat să îşi reducă rapid dependenţa.

"Suntem un foarte mare cumpărător de gaze ruseşti şi ceea ce este trăit ca o vulnerabilitate pentru noi este şi pentru Rusia, care nu poate schimba structura conductelor sale peste noapte", a ţinut să sublinieze şeful statului francez, relatează Agepres.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes