Candidatura lui Cătălin Cîrstoiu a devenit foarte controversată în contextul în care acesta este acuzat că din postura de manager de spital public ar fi efectuat consultații și la o clinică privată care funcționează pe numele soției. Totodată, liderii PSD-PNL au analizat și sondajele, dar și vizitele de campanie pe care Cîrstoiu le-a făcut, mai ales cele de la metrou.
După îndelungi discuții, s-a decis că se va merge mai departe pe mâna candidatului Cătălin Cîrstoiu, cu orice risc. Ca să pună capăt oricăror speculații, care ar putea îngreuna cresterea în sondaje a lui Cîrstoiu, s-ar fi vrut depunerea candidaturii chiar marți, 16 aprilie. Totuși, au existat câteva elemente birocratice care au blocat evenimentul de depunere oficială a candidaturii la Biroul Electoral Municipal (BEM).
Mai întâi, cei de la BEM trebuie să valideze protocolul alianței PSD-PNL. Situația nu se oprește aici, Marcel Ciolacu informând PNL că va face începând de marți o vizită internațională, astfel că depunerea candidaturii va mai întârzia până la întoarcerea lui Ciolacu.
Cătălin Cîrstoiu, incompatibilitatea și averea
Pentru a lămuri situația care planează în jurul incompatibilității, medicul Cătălin Cîrstoiu a anunțat că va organiza o conferință de presă și va răspunde la toate întrebările. Recent, ar fi apărut facturi care arată că acesta a prestat la clinica privată, desi susține că el a fost prezent doar pentru a instrui studenții de la medicină.
Cătălin Cîrstoiu este manager al spitalului Universitar din București. Acesta are 49 de ani și s-a născut la Pitești. Printre primele puncte vulnerabile din campania electorală vizate de presă au fost mașinile de lux pe care le deține și de asemenea proprietățile impunătoare.