StiriDiaspora Știri Primul stat din lume care a intrat deja în 2019

Primul stat din lume care a intrat deja în 2019

Statul insular Samoa din Oceanul Pacific, care, în urmă cu şapte ani, a trecut la un alt fus orar, este prima ţară de pe glob care a păşit în 2019, potrivit dpa. 

Focurile de artificii pentru întâmpinarea noului an au iluminat Apia, capitala statului Samoa, spre bucuria localnicilor şi turiştilor care şi-au programat vizita astfel încât să fie primii care marchează trecerea în 2019.

Petrecăreţii din Samoa au posibilitatea de a celebra Revelionul de două ori: după ce ciocnesc o cupă de şampanie la miezul nopţii în ţara lor, pot lua avionul spre Samoa de Est, aflată la o distanţă de 164 de kilometri, unde sărbătoresc a doua oară intrarea în noul an. 

Autorităţile de la Apia au decis în 2011 să treacă din partea de est a liniei internaţionale de schimbare a datei, în partea de vest, devenind astfel prima ţară care primeşte noul an, în timp ce insula vecină Samoa de Est, a rămas în partea de est a liniei internaţionale de schimbare a datei şi este ultimul teritoriu care intră în noul an.

[citeste si]

Alte știri de interes