StiriDiaspora Știri O vatmaniță de 50 de ani a bătut o șoferiță la semafor, în București 

O vatmaniță de 50 de ani a bătut o șoferiță la semafor, în București 

O vatmaniță a bătut o șoferită în București (Sursa foto: colaj TikTok)
Incident neobișnuit în București: o vatmaniță s-a enervat pe o șoferiță că a oprit la semafor pe calea de rulare a tramvaiului și a agresat-o. 

În tramvai se aflau mai mulți călători, iar vatmanița s-a enervat că trebuia să aștepte după șoferița care a ignorat tramvaiul ce se afla în spatele ei. Aceasta a claxonat, iar după ce a văzut că șoferița nu o bagă în seamă a coborât la ea. La un moment dat, vatmanița i-a scos femeii cheile din contact și i le-a aruncat în stradă, iar o mașină a trecut peste ele și i le-a distrus, relatează Realitatea. 

Totul a făcut ca scena să izbucnească și mai mult în violență. Trecătorii au scos telefoanele și au început să filmeze. 

Conform sursei citate, polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere, loviri și alte violențe. Totodată, STB a demarat o anchetă internă, iar până la lămurirea situației, vatmanița agresivă nu va mai putea ieși pe traseu. 

Totul s-a petrecut în sectorul 5 din București, în zona Rahova. 

Video:

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes