StiriDiaspora Știri Sport Noul stadion al lui Dinamo va purta numele lui Mircea Lucescu

Noul stadion al lui Dinamo va purta numele lui Mircea Lucescu

Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, i-a adus joi un ultim omagiu antrenorului Mircea Lucescu.

Cătălin Predoiu a trecut pe la catafalcul de la Arena Naţională şi a ţinut un moment de reculegere. Ulterior, şi-a prezentat condoleanţele fiului marelui antrenor, Răzvan Lucescu, şi nepoatei lui Mircea Lucescu, amândoi prezenţi la Arena Naţională.

"Exprimăm respectul pentru omul, profesionistul desăvârşit şi patriotul Mircea Lucescu, precum şi regretul profund pentru plecarea prematură a dumnealui din această lume", a afirmat Cătălin Predoiu la ieşirea din Arena Naţională, după ce a depus şi o coroană de flori la catafalc.

El a subliniat că "marele Mircea Lucescu a revoluţionat fotbalul românesc şi profesia de antrenor de fotbal şi a devenit o valoare naţională recunoscută în toată lumea".

"În chip de respect pentru aceste lucruri minunate pe care marele Mircea Lucescu le-a adus în fotbalul românesc, în ţara noastră, dar şi în fotbalul mondial, am decis iniţierea procedurilor legale pentru a denumi viitorul stadion al Clubului Dinamo - Stadionul Dinamo Mircea Lucescu. Dumnezeu să îl odihnească în pace şi linişte pe marele Mircea Lucescu", a afirmat ministrul de Interne.

Anterior, în deschiderea şedinţei de Guvern, membrii Executivului au ţinut un moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu.

În cursul zilei de joi, toţi cei care doresc îi pot aduce un ultim omagiu marelui antrenor român. 

Jurnalist cu peste 15 ani de experiență, specializat în monitorizare media, analiză de conținut și comunicare strategică. Redactor-șef adjunct al portalului ȘtiriDiaspora.ro și realizator al emisiunii „Departe de România”, care aduce în prim-plan vocile românilor din diaspora.
Alte știri de interes