StiriDiaspora Știri Lista țărilor pentru care se impune carantină a fost ACTUALIZATĂ de INSP. Oficial: 44 de țări

Lista țărilor pentru care se impune carantină a fost ACTUALIZATĂ de INSP. Oficial: 44 de țări

Lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Aceasta va fi valabilă începând de luni și cuprinde 44 de țări.

Pe listă se află 44 de state în cazul cărora se aplică măsura carantinării timp de 14 zile la revenirea în România.

„Măsura de carantină se aplică pentru toate persoanele care sosesc dintr-o călătorie internaţională din ţările/zonele cu risc epidemiologic ridicat şi au drept de intrare pe teritoriul naţional, respectiv: cetăţeni români, cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, ori persoanelor care se încadrează la una dintre excepţiile prevăzute prin HG nr 553/15.07.2020, Anexa 3, art 2, alin 2, lit a) – l). Carantina persoanelor se instituie la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz, într-un spaţiu special desemnat de autorităţi”, a informat INSP.

Lista cuprinde: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Armenia, Azerbaidjan, Bahrain, Bolivia, Bosnia și Herțegovina, Brazilia, Capul Verde, Chile, Columbia, Costa Rica, Ecuador, El Salvador, Eswatini, Guatemala, Honduras, Insulele Turks și Caicos, Insulele Virgine ale Statelor Unite, Irak, Israel, Kazahstan, Kârgâzstan, Kosovo, Kuweit, Luxemburg, Macedonia de Nord, Maldive, Mexic, Moldova, Muntenegru, Oman, Palestina, Panama, Peru, Puerto Rico, Qatar, Republica Dominicană, Rusia, Serbia, Singapore, Statele Unite ale Americii și Surinam.

[citeste si]

Bogdan Bolojan Este redactor-șef al publicației ȘtiriDiaspora din anul 2017.Are o experiență de 13 ani în presă. A fost asistent de producție TV, apoi reporter de televiziune și în final drumul l-a dus în presa scrisă. A fost timp de doi ani redactor la DCNews.ro, iar apoi a preluat proiectul publicației ȘtiriDiaspora.ro.
Alte știri de interes