StiriDiaspora Știri Italia. Român, prins la volan aproape de COMĂ alcoolică. Mergea în zig-zag în fața polițiștilor

Italia. Român, prins la volan aproape de COMĂ alcoolică. Mergea în zig-zag în fața polițiștilor

Un român aproape de comă alcoolica a fost prins la volan în Italia. Polițiștii l-au tras pe dreapta după ce au văzut mașina mergând in zig-zag. 

În timpul unui control de rutină desfășurat luni, 15 decembrie, agenții Poliției Rutiere din Latina (Lazio) au oprit o mașină care se deplasa în zig-zag, făcând schimbări bruște de direcție, cu mișcări haotice.

În momentul în care polițiștii l-au rugat să se dea jos din autoturism, bărbatul care se afla la volan, identificat ca fiind un cetățean de naționalitate română, nici măcar nu se putea ține pe picioare. Românul a fost supus controlului cu etilotest și după două teste prevăzute de lege s-a constatat că acesta avea o alcoolemie de 2,94 g/l și 3,07 g/l.

Alcoolemia de peste 2,50 g/l este considerată stare de ebrietate avansată/comă alcoolică, scrie publicația Il Faro Online.

Șoferului i-a fost reținut permisul de conducere, iar mașina a fost încredințată unei persoane de încredere.

Polițiștii italieni avertizează că astfel de filtre vor fi organizate pe toată perioada sărbătorilor de iarnă.

[citeste si]

Alte știri de interes