Mii de români care lucrează în străinătate ajung în situații în care sunt victimele unor abuzuri, fie că vorbim de angajatori care nu respectă contractele, fie de agenții de plasare a forței de muncă ce profită de vulnerabilitatea celor plecați.
Ce pot face concret cei care se află într-o astfel de situație? Invitat în emisiunea Diaspora creativă, avocatul Mădălin Jîjie a discutat alături de Flaviu Predescu despre mecanismele legale la care pot apela românii aflați în străinătate.
Dialogul cu autoritățile locale
Primul sfat al avocatului: să meargă imediat să depună reclamație. „Trebuie, în primul rând, să apeleze cât mai repede la autoritățile locale din țara în care acesta lucrează și în evidențele cărora este luat sau nu", a explicat Jîjie.
Un detaliu esențial pe care mulți români nu îl cunosc este că absența unui contract de muncă nu reprezintă un obstacol legal: „Cu sau fără acte, odată realizată munca, odată săvârșite abuzurile, cetățenii români pot apela, și trebuie să o facă în cel mai scurt timp, la autoritățile din țara unde sunt ITM-urile sau serviciile specifice din țara în care aceștia se află, ca Italia, România, UK, fiecare au birouri specifice cu atribuții specifice."
Consulatele României din străinătate pot interveni indiferent de situația celui care solicită ajutorul. „Pot apela la consulatele României din străinătate, iarăși, chiar dacă au sau nu carte de muncă, pentru că existența abuzurilor le dă dreptul să facă acest lucru", a precizat avocatul.
Cei care au apelat la o agenție se adresează direct instituțiilor române
Există însă și o a treia opțiune, valabilă pentru cei care au plecat în străinătate prin intermediul unei agenții de plasare a forței de muncă din România. Aceștia pot sesiza direct autoritățile române.
„Dacă cumva sunt în ipoteza în care au plecat printr-o agenție de plasare a forței de muncă din România, atunci se pot adresa direct autorităților din România, respectiv la inspectoratele teritoriale de muncă, care pot și trebuie și, în general, iau măsurile necesare în cel mai scurt timp. Practic, dacă au plecat printr-o agenție din România, se pot adresa autorităților din România", a subliniat Jîjie.
Urmărește emisiunea integrală: