StiriDiaspora Știri Bătaie între pasagerii unei curse Germania - România, continuat și în aeroport. Trei persoane au ajuns în arest

Bătaie între pasagerii unei curse Germania - România, continuat și în aeroport. Trei persoane au ajuns în arest

Cinci persoane au fost implicate în scandal
Trei români au fost arestați pe Aeroportul din Băneasca, după ce s-au luat la bătaie în avionul care îi aducea din Germania și apoi în aeroport. 

Incidentul a avut loc în cursul zilei de marți, 21 aprilie, chiar în incinta Terminalului Sosiri al Aeroportului Internațional București Băneasa-Aurel Vlaicu. Potrivit poliției, conflictul au început în timpul zborului, unde trei dintre pasageri au început să aibă divergențe verbale.

Deși echipajul a încercat să mențină controlul, spiritele nu s-au calmat odată cu aterizarea. Imediat ce au ajuns în zona de sosiri, doi dintre participanți au început să își împartă lovituri sub ochii celorlalți pasageri.

La un moment, în altercație au intervenit alți doi bărbați. Aceștia, identificați ulterior ca fiind cunoscuți ai unuia dintre agresori, nu au încercat să aplaneze conflictul, ci au trecut direct la atac. Conform anchetatorilor, cei doi nou-veniți i-ar fi lovit atât pe bărbatul, cât și pe femeia cu care cunoscutul lor se afla în dispută, transformând zona publică a aeroportului într-un ring de box.

Cinci persoane cercetate, trei reținute în arest pentru 24 de ore 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Aeriene Henri Coandă au fost alertați cu privire la altercația violentă. La fața locului, oamenii legii au identificat cinci persoane implicate în scandal, care au fost conduse imediat la sediul poliției pentru audieri amănunțite.

După administrarea probatoriului și analizarea declarațiilor, autoritățile au luat măsuri drastice având în vedere violența manifestată într-un spațiu public aglomerat. „În urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii față de 3 persoane, pentru 24 de ore”, potrivit unui comunicat al poliției.

Cei trei suspecți reținuți urmează să fie prezentați magistraților de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, unde se va decide dacă vor fi dispuse și alte măsuri preventive. În prezent, dosarul penal vizează comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Alte știri de interes