StiriDiaspora Știri Autocare cu moldoveni, blocate în nămeți, în Ucraina: „Vă rog, faceți ceva, sunați președintele”

Autocare cu moldoveni, blocate în nămeți, în Ucraina: „Vă rog, faceți ceva, sunați președintele”

autocare_blocate_zapada_ucraina
Două autocare au rămas blocate, miercuri seara, pe traseul Cuciurgan – Odesa din cauza condițiilor meteo. Potrivit tv8.md, un autocar cu moldoveni se îndrepta spre Rusia, iar celălalt spre regiunea transnistreană. Presa transnistreană scrie că salvatorii ucraineni au ajuns greu la cele două autocare, din cauza condițiilor meteo.  

Unul dintre autocare efectua cursa Sankt Petersburg – Moscova – Camenca, dar a rămas blocat pe traseul spre Cuciurgan. Aceștia au pornit la drum marți, iar miercuri seara, în jurul orei 17:00, au ajuns în regiunea Odesa.

Una dintre pasagere a înregistrat un mesaj prin care cerea ajutor. „Apa se termină, nu știu cât combustibil mai avem, pentru că șoferul încălzește autobuzul. Este autocarul nostru spre Moscova și mai este unul mare la vreo 300 de metri. Vă rog, sunați pe cineva, faceți ceva, sunați președintele, la urma urmei. Cât mai putem să stăm aici? Sunt 24 de ore deja. Sunt oameni bolnavi, care nu mai rezistă. Sunați-l pe Zelenski, faceți ceva!”

„Pe traseul de la Cuciurgan spre Odessa, două dintre autobuzele noastre s-au blocat, unul mergea în Rusia, celălalt în Transnistria. Autobuzele au aproximativ 50 de pasageri. În timp ce se încălzesc cu ceai de la șoferi. Nu există încă ajutor”, a declarat, directorul companiei de transport, relatează tv8.md.

[citeste si]

Alte știri de interes