Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi trăit într-o stare continuă de teamă și anxietate și a fost nevoită să își schimbe radical viața de zi cu zi ca să evite contactul cu acesta.
Dosarul instrumentat de Parchetul din Perugia arată că faptele s-ar fi petrecut între august 2023 și finalul anului 2024, iar bărbatul este acuzat de comportamente repetate de hărțuire și persecuție, considerate suficient de grave încât să producă victimei o stare profundă de insecuritate.
Procurorii susțin că românul ar fi avut ieșiri verbale agresive aproape constante. I s-a adresat colegei cu fraze extrem de dure și amenințări greu de imaginat într-un mediu de lucru obișnuit. Printre acestea se numără replici precum: „Într-o zi și pentru tine se va întoarce roata”, „Mă duc la biserică să aprind lumânări pentru moartea ta” sau „Trebuie să te îmbolnăvești de cancer pentru totdeauna”.
Într-un alt episod consemnat de anchetatori, bărbatul i-ar fi spus femeii că soțul ei „trebuie să facă infarct pentru că este vaccinat”, o afirmație considerată de procurori parte a aceluiași tipar de intimidare psihologică și agresiune verbală.
Potrivit actelor din dosar, comportamentul nu s-a limitat la simple certuri sau conflicte spontane între colegi. Anchetatorii vorbesc despre o presiune constantă, întreținută prin mesaje text și înregistrări audio trimise pe WhatsApp, în care femeia ar fi fost insultată, denigrată și amenințată în mod repetat. Situația ar fi devenit atât de gravă încât inclusiv soțul victimei a intervenit și i-a cerut bărbatului să înceteze. În loc să se oprească, acesta și-ar fi îndreptat furia și împotriva lui.
Parchetul susține că toate aceste episoade au creat un adevărat climat de teroare, iar femeia a ajuns să trăiască permanent cu teama că ar putea fi agresată sau urmărită, inclusiv în afara locului de muncă.
Tentativă de agresiune în timpul programului
Unul dintre cele mai grave episoade s-ar fi petrecut pe 23 august 2024, chiar în timpul turei de lucru, în apropierea canisei unde ambii lucrau. Potrivit reconstituirii procurorilor, bărbatul ar fi încercat să o atace pe colegă, iar incidentul ar fi putut escalada serios dacă o a treia persoană nu intervenea rapid pentru a-l opri.
Acest moment este considerat unul esențial în dosar, deoarece ar demonstra că amenințările verbale ar fi trecut într-o fază concretă, cu risc real de violență fizică.
Anchetatorii susțin că românul nu s-ar fi limitat la locul de muncă. Acesta ar fi început să treacă aproape zilnic cu mașina prin fața locuinței femeii ca să verifice dacă autoturismul acesteia se afla parcat acolo.
Episoadele ar fi devenit deosebit de insistente în zilele de 4 și 7 septembrie 2024, atunci când comportamentul său ar fi căpătat un caracter clar de supraveghere și intimidare. Procurorii spun că femeia a interpretat aceste gesturi ca pe o amenințare directă și o tentativă de control asupra vieții sale private.
Situația a devenit și mai gravă în momentul în care, potrivit anchetei, bărbatul a început să o amenințe pe colegă folosindu-se de fiica acesteia.
Totul ar fi pornit de la un conflict banal legat de un cărucior lăsat pe coridorul adăpostului de câini. Furios, acesta i-ar fi spus femeii: „Acum mă duc la școala fiicei tale și fac scandal, le spun tuturor că ești o persoană mizerabilă”.
Mai mult, ar fi lăsat să se înțeleagă că îi cunoaște programul zilnic, obiceiurile și rutina familiei și a sugerat chiar posibilitatea de a sesiza serviciile sociale. Pentru anchetatori, aceste afirmații reprezintă o escaladare clară a presiunii psihologice exercitate asupra victimei.
Viața femeii, schimbată complet
Potrivit procurorilor din Perugia, consecințele asupra femeii au fost serioase. Aceasta și-ar fi schimbat complet rutina zilnică pentru a evita orice întâlnire cu agresorul.
A început să își modifice orele la care ieșea din casă, să evite anumite trasee și să folosească mașina chiar și pentru drumuri scurte pe care înainte le făcea pe jos. Toate aceste schimbări sunt considerate de anchetatori dovada clară că victima trăia într-o stare continuă de frică.
Românul a fost trimis în judecată, iar cazul urmează să fie analizat de instanță. Procurorii susțin că faptele depășesc cu mult limitele unui simplu conflict profesional și descriu un comportament sistematic de persecuție care a afectat profund viața victimei.