Traian Băsescu a explicat în această seară, la B1TV, că planul expus de Raed Arafat confirmă o teorie a sa mai veche, și anume că lucrurile se mișcă în România abia după s-a așezat cineva „în capul mesei”.
„Este exact ce spuneam la un moment dat, cred, chiar la dumneavoastră pe post, probabil la Mănăstire, că n-a stat nimeni în capul mesei. Iată, dacă cineva l-a pus pe Raed Arafat, în stânga și în dreapta lui au fost toți factorii de decizie, s-a găsit un plan de acțiune. Dacă se făcea mai demult, lucrurile ar fi fost îmbunătățite mai demult. Asta e viața la noi. Până n-ai pe cineva în capul mesei, lucrurile nu merg", a spus fostul președinte.
Declarația lui Traian Băsescu vine în contextul în care Raed Arafat, secretar de stat și președinte al Comitetului interministerial privind sistemul apelurilor de urgență 112, a prezentat măsurile luate și propuse de organismul interinstituțional alcătuit ca urmare a tragediei din Caracal.
[citeste si]